De câţiva ani, sunt membră pe mai multe forumuri de discuţii “trans-naţionale” – grupuri oarecum cu pretenţii elitiste şi oarecum închise, unde se dezbat subiecte de aşa-zis interes comun european, în cuvintele cele mai alese din câteva limbi europene de mare circulaţie, utilizate simultan. Unii membri chiar sunt convinşi ca e dezbatere, alţii chiar sunt convinşi ca se abordează interesul comun al cetăţenilor europeni.
Aceste grupuri, pentru a-şi dovedi seriozitatea (europeană) şi existenţa plină de sens, chiar se mai şi întâlnesc, din când în când. Francezi erudiţi, cu aere de centru al universului ideologic european, germani pesimişti (încă atenţi la frustrările istorice provocate de cel de-al Doilea Război Mondial – în special în raport cu englezii) însă foarte lucizi în pătrăţelul lor strâmt, olandezi fanatici cu aere uşor rasiste, ori xenofobe ori misogine, englezi mai tacticoşi experţi în ironii fine pe care belgienii nu le înţeleg mai deloc, polonezi sau sloveni în continuă mişcare către ceva ce nimeni nu înţelege, foşti miniştri, foşti europarlamentari sau funcţionari europeni activi ori pensionaţi, profesori, foşti sau actuali lideri de sindicat etc. vorbind despre planuri măreţe ori idei personale de o valoare unică (deşi unele atât de slab argumentate, încât adesea te miri ce cauţi acolo). Mulţi dintre aceşti oameni nici măcar ei nu cred ceea ce încearcă să transmită, însă par a se simţi bine să audă, aceste forme goale, de pe propriile buze încreţite de aro/ignoranţă şi modificate, în timp, de un fel special de bătrâneţe egoistă, pe care numai în Vest o întâlneşti . Pe lângă toată această elită de gândire mai văd, din când în când, prin liste, şi vreun nume românesc, permanent tăcut. Să fie bine? Să fie liniştea dinaintea furtunii? Sau doar o aparenţă himerică de sine stătătoare, indicatoare a unor simple posibilităţi, într-un viitor nedeterminat? Probabil nu vom afla niciodată.
Nu pot spune că eu m-am omorât cu scrisul în cadrul acestor forumuri cetăţeneşti europene, dar totuşi, când am făcut-o, nu mi-am putut opri demonstraţiile scurte şi la obiect, cu exemple, arătându-le acestor oameni cât de mare, compact şi rece se află Zidul Berlinului încă în minţile şi inimile lor. Nu o dată s- a aşternut tăcerea după ce le scriam despre diferenţele fundamentale dintre preferinţele cetăţeanului vest-european şi nevoile de bază ale omului est-european. Nu puteam să nu mă întreb, ulterior, fie şi pentru o secundă: “oare cum au receptat mesajul?” Evident, nu foarte pozitiv, deoarece “subiectul” reflecţiilor nobile era schimbat cumva irevocabil şi cumva prea dur, prin legitimitatea sa (prea dură).
Anul trecut am hotărât să refuz plata cotizaţiei, în unul din aceste grupuri, invocând (cu argumente riguros prezentate) absenţa calităţii dezbaterilor şi a reflecţiilor de valoare, precum şi absenţa acţiunilor relevante în direcţia îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor europeni aflaţi în dificultate majoră. Am avut tentativa sinceră să ies din acel grup, prezentându-le, pentru o ultimă oară apeluri, argumente şi descrieri ale reflecţiilor mele post-comuniste despre românii mei, despre ţiganii mei, despre femeile mele bătute sau vândute în căsătorie la vârste fragede şi în special despre muncitorii mei români care au “dreptul la circulaţie” dar care umplu piaţa neagră a locurilor de muncă în UE, în ţări europene care cresc economic în mod fraudulos din munca lor neasigurată medical. Cu acea ultimă pledoarie, mă pregăteam (blazată de ignoranţa lor, recunosc) de ieşirea definitivă din acel grup. însă am avut plăcuta surpriză să mi se răspundă şi să mi se dea dreptate.
A fost suficient să se exprime sincer primul curajos. Restul comentariilor constructive au venit la scurt timp, dând naştere la un cu totul alt tip de dezbatere. Acum deja se discută despre noi frecvent, despre români şi despre nevoile noastre, iar subiectele mai generale sunt atent construite, astfel încât să se evite stereotipurile şi simplismul generate de Zidul Berlinului.
Cu câteva zile în urmă, am primit un subiect nou de discuţie, şi anume “Pactul Cetăţenilor pentru o Democraţie Europeană”. Un coleg şi prieten din Spania propune diverse acţiuni, inclusiv un summit al primăverii care mi- a atras atenţia în mod plăcut: întrebările supuse reflecţiei vi le scriu mai jos şi vi le propun spre dezbatere românească:
1. Despre ce anume este important să vorbim, atunci când vine vorba de Europa?
2. Ce anume are nevoie de schimbare?
3. Merge treaba cu Democraţia?
4. Ne trebuie mai multă, sau mai puţină democraţie, ca să facem sistemele să meargă?
5. Au oamenii europeni drepturi egale?
6. Au oamenii europeni suficiente drepturi sociale?
7. Care sunt nivelurile ideale de justiţie socială şi de convergenţă economică, în aşa fel încât să avem o societate europeană cu adevărat democratică?
8. Cum stăm cu mecanismele de verificare/măsurare şi cu transparenţa?
9. Cum stăm cu resursele naturale şi cu bunurile naturale, în Europa?
10. Economie, datorii, sustenabilitate, Drepturile Omului…???
11. Ce anume este comun în întreaga UE?
12. Care ar trebui să fie, de fapt, obiectivul principal al UE? E nevoie de aşa ceva?
13. Ce fel de Europă vrem, de fapt?
14. Ce fel de Europă nu vrem?
15. Care este relaţia actuală între Europa pe care ne- o dorim şi Uniunea Europeană în care, de fapt, trăim?
16. Care sunt principalele obstacole/blocaje în Europa ?
17. Ce instituţii UE ar trebui să fie mai democratice?
18. Cum să simplificăm participarea tuturor şi să facilităm iniţiativele individuale?
19. Ce actori europeni dorim să promovăm mai mult? Ce actori europeni vrem să promovăm mai puţin, sau chiar să pedepsim?
Aceste 19 întrebări se vor afla, pentru mine, printre subiectele de reflecţie extensivă, în anul 2013. Cred că unul din răspunsurile importante, la întrebările de mai sus, îl constituie în primul rând nevoia acută a unui salt de mentalitate al vesticilor, cu privire la est-europeni.
Eliminarea stereotipurilor din Vest este un pas bun, pe care multe minţi mai luminate din zona societăţii civile europene au început deja să-l facă. De asemenea, consider crucială o Re-Prioritizare a acţiunilor civile europene. Ei trebuie să înţeleagă, o dată pentru totdeauna, că obiectivul civic “Preferinţele Cetăţenilor Vest-europeni” este mult inferior, din punct de vedere al Democraţiei Europene, decat obiectivul civic “Nevoile de Bază ale Cetăţenilor Est-europeni”. Tot ele, minţile luminate din Vest care încearcă să ducă Europa pe culmile celei mai incluzive şi sustenabile Democraţii, trebuie să conştientizeze, o dată pentru totdeauna, că forţa sistemului (UE) stă în verigile cele mai slabe, adică România şi Bulgaria! Iar forţa adevărată a fiecărui stat vine de la oameni, de la forţa lor de muncă, de la sănătatea lor fizică şi mentală, şi nu în ultimul rând, de la fibrele lor cele mai de preţ: Intelectuală şi Morală, obligatoriu luate împreună.
O abordare serioasă a problemelor cetăţenilor Est-europeni, celor mai urgente ale Uniunii, din punct de vedere social, este, după părerea mea, de domeniul urgenţelor europene şi nu de domeniul preferinţelor. Atâta vreme cât vreo câteva milioane bune de oameni suferă profund, în tăcere, UE nu se poate numi cu adevărat un spaţiu al Democraţiei. Chiar dacă aşa ar “prefera” vesticii, în mintea lor lipsită de grija zilei de mâine, să o numească desigur în minciună.
Atâta vreme cât există Copii Europeni care sunt vânduţi pentru exploatare sexuală, sau în vederea cerşetoriei în Europa, nu avem Democraţie şi nici Lege. şi nici forţă, şi nici siguranţă. Cum să pretindem că Europa este democratică, în vreme ce o parte din ce în ce mai însemnată din demos (oameni) nu are un acoperiş deasupra capului? Nu are un loc de muncă? Nu are acces la învăţământ sau la asistenţă medicală minimă, la asigurări sociale? Ce fel de Democraţie (domnie a oamenilor) este aceea în Uniune, când Vest-demos-ul se teme ca nu cumva “criza” să-i sufle a doua maşină, al treilea iaht sau a cincea casă de vacanţă, pe când Est-demosul se roagă la Dumnezeu să lase iarna mai blândă, din lipsa lemnelor de foc, lipsa medicamentelor sau a hranei zilnice?
Am rămas plăcut surprinsă, cu toate acestea, să observ că o idee mai veche, de care mă îndrăgostisem la prima vedere şi pe care o susţin de mulţi ani, a reînviat! Ideea Venitului Minim Garantat/Necondiţionat în Europa. Această idee este, evident, centrată pe cei nevoiaşi dar evident ea serveşte foarte bine şi conceptul de Democraţie. Ea reprezintă, cu alte cuvinte, o Prioritizare de bun simţ, în Europa.
Vă invit să susţineţi Iniţiativa Europeană pentru Venitul Minim Garantat – Explorarea unei metode de a emancipa condiţiile de viaţă în UE (Unconditional Basic Income (UBI) – Exploring a pathway towards emancipatory welfare conditions in the EU).
Această Iniţiativă Cetăţenească a fost înregistrată în Registrul Oficial al Comisiei Europene, la data de 14 ianuarie 2013. Iniţiativa trebuie să atragă un milion de semnături, înainte de data limită 14 ianuarie 2014.
Cum ea reprezintă unul dintre cele mai favorabile concepte sociale europene, în special pentru români, vă invit să o susţineţi cu încredere, de oriunde v-aţi afla, invitând şi pe alţi cetăţeni europeni (români şi străini) să o semneze.
Pentru a susţine această Iniţiativă Cetăţenească trebuie să respectaţi instrucţiunile prezentate in detaliu pe siteul Comisiei Europene, la următoarea adresă web:
http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/how-to-signup?lg=ro
Dr Mihaela Meresi
Brussels, 22 februarie 2013
Sursa:
Diaspora Progresista
