Salonul Internaţional de Carte de la Torino/ Salone Internazionale del Libro Torino 201 va avea loc la Centrul Expoziţional Lingotto Fiere, Torino (provincia Torino, regiunea Piemont), în perioada 18-22 mai 2017. Salonul Internaţional de Carte de la Torino se află anul acesta la cea de-a 30 de ediţie şi include peste 500 de evenimente, fiind cea mai importantă întâlnire internaţională din Italia, între autori, traducători, editori.
Organizarea anuală a prezenţei României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia privind promovarea literaturii şi culturii române în Italia. Selecţia şi programul urmăresc în primul rând lansarea numeroaselor traduceri din literatura română, volume despre limba, literatura şi cultura română apărute de la ediţia din 2016 a Salonului Internaţional de Carte de la Torino până în prezent (perioada mai 2016 –mai 2017).
După cele opt participări anterioare ale României la Salonul de Carte de la Torino şi după succesul înregistrat anul trecut, organizatorii salonului au propus şi anul acesta ca Standul României să fie transformat în Sala România. Acesta va avea o suprafaţă totală de 120 mp, din care 50 mp pătraţi sunt oferiţi cu titlu gratuit de către organizatorii Salonul de Carte de la Torino.
Spaţiul, prevăzut cu o serie de rafturi speciale pentru prezentarea cărţilor puse în vânzare, va fi realizat pe baza unui concept stabilit de comun acord cu organizatorii Salonului şi va purta titlul Sala Romania: I nostri autori „oltre” la Romania / Sala România: Scriitori noştri „în afara” României. Cărţile expuse la stand au fost puse în vânzare, ca şi anul trecut, graţie colaborării cu Librăria Libris din Braşov.
În cadrul programului de la standul României, va avea loc lansarea romanului „Gli huligani“/ „Huliganii“ de Mircea Eliade, „Il teatro“/ „Teatru“ de Mircea Eliade, reeditarea cărţii lui Nicolae Steinhardt, „Diario della felicita“/ „Jurnalul fericiri“. De asemenea, un proiect important va fi Concursul „Lingua Madra“/ „Limba maternă“ şi proiectul Pop Drama.
Pe durata celor cinci zile ale Salonului de Carte de la Torino, printre scriitorii, editorii şi traducătorii care vor participa la evenimentele literare din Sala României se numără: Antonio d’Alessandri, Sorin Alexandrescu, Corina Ardelean, Giancarlo Baffo, Giampiero Bartolini, Alberto Basciani, Alberto Borghini, Antonio Buozzi, Oana Boşca-Mălin, Horia Corneliu Cicortaş, Emanuela Costantini, Antonio Di Gennaro, Dan Octavian Cepraga, Paolo de Lorenzi, Gabriela Lungu, Giuseppe Manitta, Bruno Mazzoni, Cristina Mărginean-Cociş, Roberto Merlo, Liliana Nechita, Radu Popescu, Ioan Es. Pop, Maria Floarea Pop, Gabriel Popescu, Violeta Popescu, Mattia Luigi Pozzi, Giovanni Rotiroti, Roberto Scagno. Scriitorul Mircea Cărtărescu, invitat al Salonului Internaţional de Carte de la Torino, va participa, sâmbătă, 20 mai, alături de scriitorul Andrea Bajani şi de profesorul şi traducătorul Bruno Mazzoni la un eveniment literar. Din delegaţia României va face parte şi domnul Mirel Taloş, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român.
La ediţia din acest an, graţie strânsei colaborări cu Biroul Naţional de Turism al României la Roma, publicul va putea primi informaţii turistice, citind pliante despre ţara noastră redactate în limba italiană. Datorită strânsei colaborări cu postul Radio Torino Internaţional (post de radio ce emite special pentru românii din Piemont) şi în acest an a fost inclus în stand un spaţiu destinat găzduirii studioului de transmisiuni în direct. Radio Torino Internaţional va asigura promovarea participării României la Salonul de Carte.
SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE DE LA TORINO 2017 PROGRAM EVENIMENTE Sala Romania
Joi. 18 mai
Ora 17.00 Sala Romania Mihai Eminescu şi literatura italiană Întâlnire cu Giuseppe Manitta cu ocazia prezentării volumului omonim (Il Convivio) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături de autor intervine Roberto Merlo
Vineri, 19 mai
Ora 11.00 Sala Romania Omagiu lui Emil Cioran Cu ocazia publicării volumelor Divagazioni (Lindau) Breviario dei Vinti. II. (Voland) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături de coordonatorul volumului Horia Corneliu Cicortaş intervin Roberto Scagno şi Giancarlo Baffo
Ora 12.00 Sala Romania Întâlnire cu Ioan Es. Pop Cu ocazia prezentării volumului Ieud senza uscita (Valigie Rosse) şi a premiului Ciampi Valigie Rosse Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături de autor intervin traducătoarea Clara Mitola şi editorul Silvia Bellucci
Ora 15.00 Sala Romania Huliganii Cu ocazia publicării volumului onomim de Mircea Eliade (Jaca Book/Calabuig) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături de coordonatorul volumului, Roberto Scagno, intervin Sorin Alexandrescu, traducătoarea Cristina Fantechi şi editorii Sante Bagnoli şi Vera Minazzi
Ora 16.00 Sala Romania Teatru de Mircea Eliade Întâlnire cu Horia Corneliu Cicortaş Cu ocazia prezentării volumului Tutto il teatro 1939-1970 (Bietti) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Intervin: Roberto Scagno şi Sorin Alexandrescu
Ora 17.00 Sala Romania Literatură migraţiei româneşti Prezentarea volumelor de Liliana Nechita, Ciliegie amare (Laterza), Cristina Mărginean Cociş, Zero positivo (Gaspari), şi Corina Ardelean, Il profumo dei ricordi ghiacciati (Vocifuoriscena) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică în colaborare cu Concursul Literar Naţional Lingua Madre Alături de autoare intervin Oana Boşca-Mălin şi traducătoarea Elena di Lernia Moderează: Daniela Finocchi
Ora 18.00 Sala Romania Naşterea unei puteri regionale. România după Marele Război Întâlnire cu Alberto Basciani Cu ocazia prezentării volumului L’illusione della modernità (Rubbettino) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături autor intervine Marco Dogo Moderează: Antonio d’Alessandri
Sâmbătă 20 mai
Ora 11.00 Sala Romania Bucureşti – capitala imaginată (1830-1940) Cu ocazia prezentării volumului omonim de Emanuela Costantini (Rubbettino) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături de autoare intervine Marco Dogo Moderează: Antonio d’Alessandri
Ora 12.00 Sala Romania Bravul nostru Micşa Prezentarea volumului de Radu Ţuculescu (Aracne) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături de autor intervine traducătoarea Gabriela Lungu Moderează: Dan Octavian Cepraga
Ora 14.00 Sala Romania Întoarcere la Emil Cioran Prezentarea volumelor de Emil Cioran: I miei paradossi. Intervista con Leonhard Reinisch (La Scuola di Pitagora), Un’altra verità. Lettere a Linde Birk e Dieter Schlesak, 1969-1986 (Mimesis) şi de Simone Boué, Una vita con Cioran (La Scuola di Pitagora) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Intervin: Massimo Carloni, Antonio Di Gennaro, Mattia Luigi Pozzi Moderează: Giovanni Rotiroti
Ora 16.00 Sala Romania Trilogia culturii Prezentarea sistemului filosofic al lui Lucian Blaga Cu ocazia publicării operei fundamentale Trilogia della cultura (Campostrini) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături de coordonatorul volumului Giancarlo Baffo intervine Giovanni Rotiroti
Ora 17.00 Sala Romania De la Holocaust la Gulag. Studii de cultură românescă Prezentarea volumului omonim de Marta Petreu (Ortothes) şi a volumului de Ciprian Vălcan, Le vecchie e il diavolo (Joker) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături de coordonatorul volumului intervin Irma Carannante, Mattia Luigi Pozzi şi editorul Gennaro Fusco (Joker) Moderează: Giovanni Rotiroti
Ora 18:30 Sala Blu Călătorie pe tărâmul vampirilor. Pe urmele lui Dracula în România Prezentarea cărţii Il ritorno del non-morto. Viaggio nel regno dei vampiri (LiberAmente) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Alături de autorul Alessandro Norsa intervin Alberto Borghini şi Cristian Luca Moderează: Dan Octavian Cepraga Andrea Bajani în dialog cu Mircea Cărtărescu, autorul trilogiei Abbacinante Eveniment organizat de editura Voland şi de Salonul de Carte în colaborare cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Intervine Bruno Mazzoni, traducătorul lui Mircea Cărtărescu
Duminică 21 mai
Ora 12.00 Sala Romania Jurnalul fericirii. Întâlnire cu Vasile Igna Cu ocazia prezentării noii ediţii a volumului Diario de Nicolae Steinhardt şi a romanului Andante de Vasile Igna (Rediviva) Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică în colaborare cu Centrul Cultural Italo-Român din Milano Alături de Vasile Igna intervin Antonio Buozzi, Maria Floarea Pop, Violeta Popescu, Gabriel Popescu
Ora 16.00 Sala Romania Elegii Nordice Întâlnire cu Aura Christi cu ocazia publicării noului său volum de poezii (Aracne) Alături de autoare intervin Violeta Popescu şi Maria Floarea Pop
Ora 17.00 Sala Romania Proiectul Pop Drama Lecturi teatrale din piesa Clătite de Radu Popescu, finalistul concursului de dramaturgie Pop Drama Eveniment organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică în colaborare cu Centrul Diego Fabbri Alături de autor intervine Paolo de Lorenzi. Lecturi teatrale de Giampiero Bartolini. Traduce Oana Boşca-Mălin. Moderează: Bruno Mazzoni
Luni 22 mai
Ora 13.30 Arena Piemonte Concursul Literar Naţional Lingua Madre Ceremonia de premiere. Roxana Lazăr câştigătoarea Premiului I
Fonte:Adevarul
lunedì 22 maggio 2017
„Jurnalul fericirii“ de Steinhardt, lansat în limba italiană la Salonul Internaţional de Carte de la Torino
Pubblicato da
Anonimo
alle
17:21
Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
Nessun commento:
Posta un commento