La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

lunedì 11 giugno 2018

Expoziţia “Alumni” UAUIM în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia ,14 - 29 iunie 2018

Comunicat de presa

Joi, 14 iunie 2018, începând cu orele 18.30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziției de arhitectură intitulată “Alumni” UAUIM București, curator Anca Mitrache. Evenimentul marchează momentul împlinirii a 125 de ani de învățământ de arhitectură în România, aducând în lumina reflectoarelor câteva dintre lucrările semnificative din cariera unor arhitecți din diaspora românească şi din ţară.

Dintre aceștia sunt prezenți în expoziție un număr de 18 arhitecți români, absolvenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București, arhitecți de renume internațional din 5 țări europene: Germania, Austria, Franța, Ungaria și România, respectiv din SUA şi Canada.

Expoziția, organizată grație sprijinului Fundației “Alumni” UAUIM în colaborare cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția, propune aducerea în fața opiniei publice în general, și a breslei arhitecților în special, pe câțiva dintre absolvenții Școlii de Arhitectură “Ion Mincu” din București, ce întrupează în lucrările lor ceva din spiritul școlii care i-a format.

Organizată pe mai multe paliere (arhitectură, urbanism, arhitectură de interior, restaurare, scenografie și publicații de arhitectură) expoziția are un caracter organic prezentând publicului, "construcții" variate, cu geometrii interesante. Organizatorii au regizat o expunere cu aer didactic, cu câteva repere de avangardă, alegând proiecte care să fie legate în primul rând de realitatea cotidiană și mizând pe adresarea directă în fața publicului.

Expoziția va putea fi vizitată în spațiile Micii Galerii a IRCCU Veneţia (Cannaregio 2211 – 30121 Veneţia) în perioada 15–29 iunie 2018, de marți până duminică, în intervalul orar 16.00–19.00.

Parteneri media: Modernism.ro

Nessun commento:

Posta un commento