Români în Italia:Studii și statistici despre cea mai mare comunitate de străini din Italia

Numărul de locuitori provenind din România ,țară membră a UE,care se află în Italia pentru muncă, studiu sau din motive personale este în creștere după 2007 ,fapt datorat și vecinătății geografice între cele două state și a faptului că italiana și româna sunt două limbi destul de asemnatoare.

Astfel ,în ultimii ani ,comunitatea străină din Italia cea mai numeroasă a devenit cea românească,românii reprezentând 22,9 % dintre rezidenții străini din Italia, urmată de albanezi care sunt 9,3 % și cea a marochinilor, 8,7 %. Românii au început să migreze în țările mediteraneene mai ales după măsurile restrictive de imigrare aplicate in 1994 de Germania și Israel . În Italia numărul a crescut foarte mult după 2007, o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană ,și a depășit un milion  între 2010 și 2012,in 2016 fiind înregistrați 1.150.000 de români prezenți pe teritoriul italian.

In mare parte creștin ortodocși,românii dețin în Italia aproximativ 48.000 societăți comerciale sau firme individuale, mulți lucrează la îngrijirea persoanelor vârstnice,în sănătate,construcții,turism, dar și în tehnologia informației și a serviciilor de afaceri, în industrie și în agricultură.

Românii sunt, de asemenea, națiunea care se mișcă cel mai mult în Europa,cca 15% din totalul românilor trăiesc în străinătate, cea mai mare comunitate fiind în Italia,Spania ,Anglia sau Germania fiind și ele state în care comunitățile de români sunt foarte numeroase.Este interesant de stiut și că cea mai mare comunitate străină din România, cu circa 14 mii de persoane, este cea italiană . Proiecțiile demografice a unor studii recente indică faptul că vârsta medie a populației românești crește atât de rapid încât ,până în 2050, România va avea cu 4 milioane de cetățeni mai puțin.

Dar in ciuda unei prezențe atât de numeroase,românii numără mult mai puțini copii născuți în Italia decât imigranții altor naționalități. Prin comparație, potrivit raportului Istat din mai 2016, numărul copiilor din parinti chinezi care au fost născuți în Italia a ajuns aproape la 89 %, în timp ce minorii români născuți în Italia abia ajung la 65%. Este unul dintre efectele așa numitei „fragmentarea transnațională“ , uneori doar un părinte poate să migreze, de foarte multe ori mama , iar copiii sunt încredințați rudelor rămase în țară. Există și înclinația de a menține o legătură strânsă cu țara de origine, datorită apropierii geografice, perioada de transfer poate dura mai mulți ani, fără a fi pentru tot parcursul vieții, mulți români reîntorcandu- se în țara atunci când condițiile economice le permit acest lucru, uneori cu mult înainte de pensionare.

În același timp, datele privind copiii născuți în Italia din părinți români justifică procentul foarte mare de tineri care spun că se simt italieni, 45,8 % declarând asta . Cei care studiază fenomenul consideră că acest lucru ar fi favorizat de asemănarea lingvistică dintre limba română și cea italiană.

Românii nu au nevoie de vize speciale pentru a rămâne în Italia sau pentru a lucra sau a studia. Mulți români rămân pentru mult timp în Italia, dar fără a se gândi neapărat să rămână pentru totdeauna. Invață limba italiană cu ușurință, uneori fără urmă de accent: româna și italiana sunt ambele limbi romanice iar România este înconjurată de țări în care se vorbesc limbi slave și, poate tocmai dîn această cauza , atracția pentru limba italiană este mult mai mare ,si având ocazia de a reveni în România pe perioade scurte cu o anumită regularitate, românii se simt foarte apropiați de amandouă țări.

Veronica Canazza ,o tânără laureată de la Universitatea dîn Padova si care în prezent lucrează în Canada ,pentru teza sa din 2015 ,"Italiană L2 pentru românii din a două generație: sondaj sociolingvistic",a facut un somndaj în nordul Italiei pe un mic eșantion de vorbitori români și moldoveni (care fac parte dîn aceiași familie lingvistică ) pentru a vedea modul în care este experimentată italiană ca a două limbă, unde și modul în care au învățat limba italiană, precum și relația pe care tinerii români o au și o păstrează pentru cultura lor. Teza s-a concentrat pe a două generație, și este parte din ceea ce a fost un studiu aprofundat privind contaminarea limbii române cu limba italiană la prima generație de români, "Modificările limbii pentru imigranții români dîn Italia " făcut de Alexandru Cohal.

Pentru Veronica Canazza "creșterea semnificativă a prezenței românilor în Italia duce la schimbarea percepției pe care italienii o au despre această comunitate " și identifică două tipuri de discursuri publice referitoare la românii dîn Italia, unul asimilaționist și altul criminalizator.

În primul caz, sunt evidențiate și îmbunătățite presupusele similitudini dintre cultură de origine română și cea italiană, începând de la rădăcinile latine și creștine, sentimentul de datorie, de devotament față de valorile familiei și fată de tradiții și, în special, atașamentul femeilor pentru "rolul" de mame și soții. Românii sunt astfel reprezentați ca purtători de valori pe care Italia industrializată le avea si ea, dar le-a pierdut de-a lungul anilor, românii fiind astfel mai ușor de „integrat“ decât alte populații imigrante cum ar fi asiaticii sau musulmanii.

Pentru al doile tip de discurs , Veronica Canazza amintește că „românii sunt prezentați ca un popor adus aproape genetic pană la crimă, un pericol pentru securitatea societății."

Cei mai mulți dintre tinerii români intervievați de tânăra laureată Veronica (62 dîn 68) au învățat acasă ca primă limbă româna și doar 4 dintre aceștia italiana. Când au fost întrebați ce limbă folosesc membrii familiei pentru a vorbi cu ei și viceversa, limba pe care o folosesc ei pentru a vorbi cu părinții și frații (cu aceștia dîn urmă împărtășesc foarte mult diferite păreri despre ceea ce se prezintă în mass-media italiană și despre cultură populară) a reieșit o puternică dualitate , dar cu o mai mare preferință pentru italiană și o fragilitate mai accentuată a tatălui român în folosirea limbii italiene. Astfel tanara concluzionează că, așa cum a fost cazul primei generații,  femeile sunt cele " care să împingă întreaga comunitate spre o alegere socioculturală și lingvistică mixtă".

Astfel nu e de mirare că mai mult de jumătate dintre mamele celor intervievați comunică cu ei atât în ​​limba italiană cât și în limba română, comparativ cu 33 % dintre tați care utilizează pentru comunicarea cu copiii lor aproape exclusiv limba română. Lăsând la o parte cazurile în care tatăl este italian sau nu mai este prezent în familie , există încă un decalaj foarte mare, și se poate spune că rezultatele acestui mic studiu realizat de Veronica reflectă destul de realist situația la nivel macro.

Studiul tinerei Veronica Canazza despre generația a doua de români aflați în Italia confirmă studiul făcut de românul Alexandru Cohal ,nascut in România ,in 1976 ,autorul unor studii realizate in Italia pentru prima generație: majoritatea respondenților la sondajul  făcut pentru acest studiu susțin că au dobândit o bună cunoaștere a limbii italiene în mai puțîn de un an și fără a recurge la cursuri oficiale de limbă străină, datorită interesului arătat față de mass-media italiană , prin conversații și datorită asemănării dintre cele două limbi. În același timp, intervievații au arătat că românul nu este nici la distanță și nici rupt de limba română, o poate vorbi acasă, dar și în călătoriile de întoarcere acasă - unde majoritatea se întorc o dată sau de mai multe ori pe an -ea rămâne foarte vie, adesea contaminată de expresii în italiană, forme de vocabular și gramatică. O limbă mutantă, pentru care tinerii români crescuți în Italia devîn ambasadori, în timp ce reintineresc Italia iar România îmbătrânește fără ei .