Boboteaza sau Epifania?

„Dar carui fapt datoreaza aceasta zi numele de Epifanie? Faptului ca Domnul nu s-a facut cunoscut tuturor cand s-a nascut, ci când s-a botezat”.(Sfantul Ioan Gura de Aur)

  Printre Praznicele Imparatesti cele mai vechi ale Bisericii ortodoxe este si Praznicul „Botezului” („Epifania”), numit si „Praznicul Luminilor”. Nu stim exact cand a aparut această mare Sarbatoare, dar in tot cazul, dupa cea mai importanta sarbatoare a crestinismului, Pastele, si se praznuieste de catre toti creştinii la 6 ianuarie.

 Sfantul Ioan Gura de Aur scrie ca Epifania s-a praznuit din primele veacuri crestine. La inceput insa, in anumite centre crestine, alaturi de Botezul Domnului s-au adaugat si alte praznice. Astfel, la Ierusalim, la sfarsitul sec. al III-lea d. Hr., in aceeasi zi de 6 ianuarie se sarbatorea impreuna cu Epifania si Nasterea Domnului, si Inchinarea pastorilor si a magilor. In Biserica veche a Egiptului se praznuia odata cu Nasterea lui Hristos si Botezul Lui, iar în Cipru, în afară de cele două Sărbători amintite se sărbătorea împreună şi minunea din Cana Galileii, când Iisus a prefăcut apa în vin. Din secolul al IV-lea după Hristos, Sărbătoarea Epifaniei s-a limitat doar la evenimentul Botezului lui Hristos, cu o singură excepţie, Biserica armeană, care continuă să prăznuiască până astăzi, împreună cu Naşterea şi Botezul Domnului la 6 ianuarie.

 De ce Sărbătoarea aceasta se mai numeşte şi „Epifanie” sau „Teofanie”? Pentru că în timpul Botezului lui Hristos, aşa cum ne mărturisesc Evangheliştii, S-a arătat Sfânta Treime. Adică în momentul în care Hristos Se boteza în Râul Iordan de către Ioan Înaintemergătorul, s-a auzit Glasul Părintelui Ceresc, Care a zis: Acesta este Fiul Meu Cel iubit.

 De asemenea, a apărut Duhul Sfânt sub chipul porumbelului, care este o pasăre lipsită de răutate, simbol al curăţiei. Astfel, Dumnezeirea în cele Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care S-a arătat la Râul Iordan, trimite la denumirea de la început a Sărbătorii de „Teofanie” sau „Epifanie”,această din urmă denumire provenind din limba greacă și înseamnând "arătare", "descoperire", "revelare".

Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr de Sfântul Clement Alexandrinul și în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinții răsăriteni, cât și la cei din Apus. De Biserica apuseană, Boboteaza a fost adoptată în secolul al IV-lea, fiind cunoscută și ca "Sărbătoarea celor trei magi". Tot atunci au fost despărțite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Nașterii Domnului, ca în Apus, și 6 ianuarie, pentru Bobotează.

Ajunul Bobotezei, adică ziua de 5 ianuarie, este pentru ortodocsi zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paștilor. Tot în Ajunul Bobotezei, preoții merg la casele credincioșilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfințită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

 Credincioșii și preoții consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfințită la biserică în această zi și luată de credincioși nu se strică niciodată.
 Prin agheasmă se înțelege atât apa sfințită, cât și slujba pentru sfințirea ei.

Agheasma mare se săvârșește numai de Bobotează, spre deosebire de Sfințirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeștanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 și 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

La Bobotează se sfințesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania , care simbolizează anunțarea nașterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă și tămâie.

 In Italia Epifania sau Befana cum i se mai spune, pare sa fie un personaj coborat din poveste, o batrana imbracata cu o fusta lunga si larga, sort cu buzunare adanci, un sal ce ii acopera bine spatele, pe cap o broboada, in picioare o pereche de papuci, toate acestea vesminte fiind pline de petice viu colorate. Ea zboara deasupra acoperisurilor in noapte de 5 spre 6 ianuarie pe matura , precum vrajitoarele din povestile cunoscute romanilor, purtand dulciuri si cadouri mici pentru copii, insa uneori lasa si carbuni pentru copii mai putin cuminti, acestia fiind pana la urma tot un dulce, dar de culoare neagra cum este carbunele adevarat, toate aceste fiind puse in ciorapi viu colorati.

Povestea Befanei s-a nascut dintr-o legenda ce spune ca Befana, aceasta batrana ce daruieste fiecarui copil un dulce, este batrana care a refuzat cei Trei Magi spre a le arata drumul catre Ieslea unde s-a nascut Iisus. Magii au plecat, iar ea a ramas caindu-se de fapta sa. Spre a indrepta raul facut, a pregatit un sac de dulciuri si a plecat sa le daruiasca copiilor in speranta ca unul dintre ei ar putea fi chiar Iisus, fapt care nu s-a mai intamplat niciodata.

 Ca si in traditia noastra a romanilor, aceasta zi este ultima din sirul sarbatorilor de iarna, fiind de asemenea si ultima zi cand bradul de Craciun mai poate sta in casa.

 Boboteaza si Epifanie plina de sanatate si bucurie sa aveti!