La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

domenica 19 gennaio 2020

O româncă se întoarce din Italia și se baricadează cu fiul în casă. 10 ore de negocieri cu polițiști, jandarmi și asistenți sociali

Loredana Iriciuc / 14 ian 2020
Sursa foto: captură România TV

Femeia din localitatea Ghimbav, care s-a baricadat, luni, în casă, refuzând contactul cu autorităţile, a fost preluată, în cursul nopţii, împreună cu copilul său, de un echipaj medical, ambii fiind transportaţi la spital pentru a fi evaluaţi medical, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), împreună cu poliţiştii şi jandarmii prezenţi în faţa imobilului în care locuieşte femeia, au reuşit să pătrundă în interiorul acestuia în jurul orei 1,30 în noaptea de luni spre marţi, în condiţii de siguranţă, după peste zece ore de negocieri.

„IPJ Braşov a fost sesizat de către reprezentanţi ai Protecţiei Copilului Braşov cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 39 de ani, din Ghimbav, s-ar fi baricadat în locuinţa sa, împreună cu fiul său minor, de 6 ani şi jumătate, şi refuză orice comunicare cu autorităţile”, conform IPJ Braşov.

Asistenţii sociali au fost sprijiniţi de către jandarmi, poliţişti şi luptători din cadrul SAS, precum şi de un negociator din cadrul IPJ Braşov.

Tatăl româncei a sesizat autoritățile

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Braşov, Lidia Mailat, este cea de-a treia încercare a reprezentanţilor instituţiei de a comunica cu femeia din Ghimbav, după ce tatăl acesteia a sesizat, la linia verde Telefonul copilului, că, după ce s-a întors din Italia, aceasta „s-a baricadat în casă” împreună cu nepotul său.

Mailat a explicat că, în urma sesizării bărbatului, reprezentanţi ai DGASPC s-au deplasat la locuinţa femeii, însă aceasta a refuzat să-i primească în casă, acceptând doar un dialog printr-o fereastră. Ulterior, ea s-ar fi angajat să se deplaseze la sediul DGASP din municipiul Braşov pentru a sta de vorbă cu asistenţii sociali, însă nu a făcut acest lucru.

Luni, reprezentanţii DGASPC s-au deplasat la locuinţa femeii împreună cu tatăl copilului, cetăţean italian, însă situaţia de la primele două întâlniri s-a repetat, femeia refuzând atât să-i primească în casă, cât şi să iasă din locuinţă.

Sursa: Știri Diaspora

Nessun commento:

Posta un commento