ianuarie 27, 2020 Diaspora
Acțiunea de vineri, 24 ianuarie 2020 reprezintă o continuitate a ciclului de acțiuni umanitare “SOS România”, acțiune dezvoltată de-a lungul anilor de către voluntarii ARI care au trimis cantități importante de ajutoare, bunuri pentru copii și pentru adulți, familiilor nevoiașe și copiilor defavorizați din mai multe localități și orfelinate din România, transmite Romanian Global News.
Cu ocazia zilei Unirii Principatelor Române, ne-am reîntors cu mult drag la Valea Plopului din județul Prahova, în parohia preotului Nicolae Tănase. Și de această dată, beneficiarii au fost copiii îngrijiți de preotul Tănase. Încă din anul 2017, am descoperit în părintele Tănase, acel înger păzitor care prin lucrările domniei sale reușește să salveze sute de copii al căror destin este “pierirea” înainte de a se naște (în general, părintele luptă împotriva avortului, convingând mamele să aducă pe lume proprii îngerași).
Voluntarii pentru o zi a acțiunii „SOS România”: Ovidiu Burdușa, noul secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni care a transmis salutări și mulțumiri părintelui Tănase pentru proiectul și misiunea de a se îngriji de comunitatea pe care o păstorește; europarlamentarul Rareș Bogdan, care anterior a sprijinit aceste acțiuni din postura de jurnalist și care mai nou, în calitate de politician – europarlamentar, luptă pentru drepturile românilor din diaspora.

Sursa: Romanian Global News
Nessun commento:
Posta un commento