La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

martedì 22 dicembre 2015

Harta românilor plecaţi în străinătate. Topul ţărilor UE în care românii reprezintă cea mai mare comunitate

Mediafax Foto/Darius Mitrache
de Andrei Luca Popescu
Publicat la: 21.12.2015

Românii plecaţi din ţară au ajuns să constituie minoritatea principală sau una dintre cele mai numeroase minorităţi stabilite în mai multe state ale Uniunii Europene, arată cel mai recent raport Eurostat privind cetăţenii străini din statele UE. Astfel, românii constituie principala minoritate de străini cu rezidenţă în străinătate în Spania, Italia şi Ungaria, minorităţi importante de români găsindu-se şi în Grecia, Cipru, Portugalia şi Slovacia. Cei mai mulţi se află însă în Italia, apoi în Spania şi Germania, în cele trei ţări aflându-se aproape 2 milioane de români cu rezidenţă, cifra neluându-i în calcul pe cei aflaţi acolo temporar sau fără forme legale. România este singurul stat membru UE în care sirienii stabiliţi cu rezidenţă reprezintă una dintre cele mai numeroase cinci minorităţi. În 2014, românii aflaţi în străinătate au trimis acasă peste 1,5 miliarde de euro.

Românii au ajuns să se numere printre principalele minorităţi stabilite în statele UE, fiind printre cele mai mari grupuri de rezidenţi în 8 state europene, cu 2,2 milioane de români rezidenţi în aceste state, dar care şi-au păstrat cetăţenia română, arată cel mai recent raport Eurostat privind cetăţenii străini din statele UE. Cifra nu ia în calcul cetăţenii români plecaţi în alte state temporar sau fără forme legale. În acelaşi timp, România se numără printre statele UE cu cei mai puţini cetăţeni străini stabiliţi cu rezidenţă, ca procent din populaţie.

Polonia este campioana Europei la numărul de cetăţeni care s-au stabilit cu rezidenţa în alte state, polonezii constituind una dintre cele 5 principale minorităţi de cetăţeni străini în 10 state UE. Urmează germanii, care sunt o minoritate importantă în 9 state UE, apoi italienii şi românii cu apariţii semnificative, în primele 5 minorităţi de rezidenţi străini, în 8 state UE.

Cei mai numeroşi rezidenţi români se află în Italia, unde cei 1.081.400 de români care s-au stabilit acolo reprezintă principala minoritate de cetăţeni străini. Urmează Spania, unde de asemenea cei 728.252 de români rezidenţi aăcolo sunt cea mai numeroasă minoritate de cetăţeni străini.

Românii din Germania ocupă locul trei ca număr, însă cei 245.248 de rezidenţi români de acolo sunt abia pe locul 5 ca minoritate acolo. În Germania, cei mai mulţi rezidenţi străini provin din Turcia, Polonia, Italia şi Grecia, abia apoi urmând românii.

Românii sunt cea mai numeroasă minoritate de rezidenţi străini şi în Ungaria, deşi numărul lor nu este foarte mare – 30.924.

În Grecia şi Cipru, românii reprezintă a treia mare minoritate de rezidenţi străini. În Grecia sunt înregistraţi 46.524 români, iar în Cipru sunt 23.706 rezidenţi români, conform recensământului din 2011.

Românii reprezintă de asemenea a patra minoritate de rezidenţi ca importanţă în Portugalia (34.204) şi în Slovacia (4.941).

În acelaşi timp, România se numără printre statele UE cu cei mai puţini rezidenţi străini ca procent din populaţia totală, cu doar 0,4%. Ţări cu procente la fel de reduse mai sunt Polonia, Croaţia, Lituania sau Bulgaria.

În România, cele mai importante minorităţi de rezidenţi străini sunt moldovenii (10.952), turcii (8.143), chinezii (6.624), italienii (5.554) şi sirienii (3.588). De altfel, România este singurul stat UE în care cetăţenii din Siria ocupă un loc atât de important ca procent din rezidenţii străini stabiliţi.

Ţara cu cel mai mare procent de rezidenţi străini raportat la populaţia totală este Luxemburg, cu peste 45% locuitori fără cetăţenie luxemburgheză. Procente de rezidenţi străini care depăşesc 10% din totalul populaţiei mai au Cipru (19,5%), Letonia (15,2%), Estonia (14,9%), Austria (12,5%), Irlanda (11,8%), Belgia (11,3%) şi Spania (10,1%).

Câţi bani trimit acasă românii stabiliţi în străinătate

Românii stabiliţi în străinătate au trimis în ţară, în 2014, 1,58 miliarde de euro, conform unui alt raport Eurostat. Suma este în scădere faţă de anul precedent, când ei trimiseseră acasă 1,755 miliarde euro. Vârful acestor sume s-a înregistrat în 2008, când românii au trimis acasă 7,8 miliarde de euro.

Din acest punct de vedere, al banilor trimişi acasă de cetăţenii plecaţi în alte state, România ocupă locul trei în UE, fiind devansată în 2014 de Portugalia şi Polonia, cu 3,6 miliarde euro, respectiv 2,6 miliarde.

Sursa: Gandul.info


Leggi anche:
Romania: oltre due milioni di romeni vivono e lavorano nell'Europa occidentale
Comunità romena in italia: sono 60.000 gli imprenditori
1,1 milioni di romeni in Italia, una presenza sempre più stabile

Nessun commento:

Posta un commento