La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

sabato 11 agosto 2012

Băsescu, ţinut pe tuşă 40 de zile: Curtea Constituţională a amânat decizia. Antonescu rămâne preşedinte interimar până pe 12 septembrie

de Clarice DINU, Manciu Andi, Andrei Luca POPESCU Postat la: 01.08.2012
Ultima actualizare: 02.08.2012

Curtea Constituţională (CCR) a amânat pentru 12 septembrie o decizie în privinţa (in)validării referendumului. După aproape 13 ore de dezbateri pe marginea condiţiilor de valabilitate a referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, şedinţa s-a încheiat cu o decizie surprinzătoare.

Până pe 12 septembrie, Curtea ar trebui să primească date actualizate despre corpul electoral din România, în condiţiile în care Ministerul de Interne, cel care a organizat referendumul, a anunţat în această dimineaţă că nu-şi poate asuma responsabilitatea faţă de "corectitudinea listelor electorale permanente". Până atunci, Crin Antonescu va rămâne preşedinte interimar.

Astfel, până pe 31 august, Guvernul României trebuie să trimită la CCR "listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012", au decis judecătorii.

Iată derularea evenimentelor:

UPDATE 18.00 Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) arată, în răspunsul dat Curţii Constituţionale, că responsabilitatea privind actualizarea listelor electorale permanente revine primarilor şi serviciilor de evidenţă a persoanelor aflate în subordinea lor, conform legii. Aceeaşi explicaţie a fost oferită şi de Ministerul de Interne, care are în subordine doar Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor, care îşi culege datele din teritoriu.

Conform AEP, care dă detalii dintr-un control prin sondaj realizat în aproape 40% din primăriile din România, în 2011, pe listele electorale se aflau peste 33.000 de persoane decedate, iar listele erau păstrate şi gestionate "necorespunzător". Cele mai multe nereguli, inclusiv persoane decedate care figurau ca votanţi, au fost găsite la primăriile comunale.

UPDATE 17.50 Institutul Naţional de Statistică a răspuns Curţii Constituţionale că nu poate oferi date exacte cu privire la numărul de persoane de peste 18 ani din România , pentru că datele definitive ale recensământului din 2011 vor fi disponbile abia în semestrul doi din 2013. De altfel, INS nu poate oferi date despre cine are drept de vot în România.

UPDATE 17.35 Victor Ponta anunţă că Guvernul se va reuni vineri pentru a lua măsurile executive necesare pentru aplicarea solicitărilor formulate din partea Curţii Constituţionale, la ora 12 urmând să aibă loc, la Guvern, discuţii cu toate instituţiile responsabile în actualizarea listelor electorale.

În comunicat, premierul Victor Ponta este citat spunând că Executivul respectă opţiunile tuturor românilor şi asigură partenerii externi că în România statul de drept şi independenţa instituţiilor democratice nu sunt afectate de disputele cu caracter politic.

"De altfel, Guvernul se va abţine, în perioada următoare, de la orice formă de comentariu politic referitor la acestă decizie, pentru a nu interfera în niciun fel în decizia care trebuie să fie luată, în septembrie, de către Curtea Constituţională", afirmă Ponta, în comunicat.

UPDATE 17.15 Curtea Constituţională a anunţat, într-un comunicat de presă, că a decis amânarea pronunţării unei decizii privind validarea sau invalidarea referendumului până pe 12 septembrie, din cauza "datelor contradictorii" pe care le-a primit de la instituţiile statului, în legătură cu listele electorale.

"Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate, Curtea Constituţională a solicitat Guvernului României ca, pâna la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012", se arată în comunicatul de presă.
UPDATE 16.50 Preşedintele interimar Crin Antonescu face declaraţii de presă la ora 19.00.

UPDATE 16.37 Judecătoarea Aspazia Cojocaru a declarat că, în opinia ei, referendumul trebuia anulat, pentru că s-a bazat pe date false.
UPDATE 16.00 CCR a decis amânarea verdictului pentru 12 septembrie. Curtea cere Guvernului ca până la 30 august să trimită datele referitoare la listele electorale actualizate.

UPDATE 14.00 Ministerul de Interne a trimis joi o nouă comunicare către CCR, în care spune că nu îşi poate asuma responsabilitatea pentru corectitudinea listelor electorale permanente, pentru că nu dispune de mijloace suplimentare de verificare a acestor date. În cursul zilei de miercuri, MAI trimisese la CCR o adresă în care susţinea că numărul total al alegătorilor este 18.292.514, adică cel pe baza căruia s-a desfăşurat referendumul.

Adresa arată că, începând cu modificarea legii de funcţionare din 2004, MAI nu mai are responsabilitatea de a actualiza listele electorale, ci autorităţile administraţiei publice locale - servicii locale sau judeţene de evidenţă a persoanelor.

MAI, prin Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, arată în adresă că "există posibilitatea" ca pe listele electorale să fie înscrise persoane decedate sau persoane care s-au stabilit în străinătate.
Cauza acestor erori ar fi faptul că ofiţerii de stare civilă de la primării sau personalul serviciilor de evidenţă a persoanelor din subordinea consiliilor locale nu au comunicat sau nu au operat datele privitoare la aceste persoane. O altă cauză ar putea fi "neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă" a acestei obligaţii de către primării.

În cazul românilor care s-au stabilit în străinătate, cu acte oficiale, MAI dă vina pe autorităţile străine care nu au comunicat datele sau pe românii care nu au anunţat autorităţile din ţară.
--------------------------------------------------------------------------------

CCR a anunţat miercuri seară că amână dezbaterile pentru joi, la ora 09.00, şi că solicită informaţii MAI şi INS. "Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 77 din legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat informaţii necesare soluţionării contestaţiilor de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de Institutul Naţional de Statistică. Până la momentul închiderii şedinţei, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a răspuns solicitării Curţii", se arată într-un comunicat al CCR.
Drept răspuns, Ministerul de Interne a comunicat cifra de la care s-a dat startul referendumul: 18.292.514. Ceea ce înseamnă că instutuţia condusă de Ion Rus pune punct unei campanii pornite din propriul partid, care încearcă să pună presiune pe CCR să coboare pragul de validare, în baza unor cifre neoficiale privind numărul de alegători din România.

Zegrean: Trebuie să avem documente

"Noi suntem judecători, noi trebuie să avem documente trimise către noi", a declarat preşedintele CCR, Augustin Zegrean, explicând că pe baza acestor documente se iau decizii şi se răspunde la sesizări.

El a spus că sesizările către Curte fac referire la faptul că numărul cetăţenilor înscrişi pe listele de vot este mai mare decât cifrele de la INS.

"Am cerut să ne spună care e cifra pe care o deţin", a spus Zegrean.

Magistraţii trebuie să ia o decizie după ce Biroul Electoral Central a prezentat rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie. Potrivit acestora, la urne au venit 8.459.052 de persoane, dintr-un total de 18.292.464 înscrise în listele electorale, ceea ce înseamnă că prezenţa la vot a fost de 46,24%.

Potrivit legii, condiţia de validare a referendumului este ca la acesta să participe jumătate plus unu dintre alegători, respectiv 9.146.234 de persoane.

Dacă magistraţii Curţii Constituţionale vor invalida referendumul, decizia se trimite în Parlament, care ia act, iar Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni.

După prezentarea rezultatelor finale ale BEC, Parlamentul a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere în care cere să ia în considerare prevederile ordonanţei potrivit căreia referendumul este valid indiferent de numărul participanţilor. Cu toate acestea, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, pesedistul Toni Greblă, a declarat, pentru gândul, că USL nu are nicio şansă la Curtea Constituţională. Ion Iliescu, în schimb, susţine că judecătorii nu pot să nu ia în calcul că aproape 8 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu.

MAI: Am comunicat CC numărul de persoane aflate pe listele electorale la 29 iulie - 18.292.514

Oficialii Ministerului Administraţiei şi Internelor au declarat, miercuri seara, pentru Mediafax, că instituţiei i-au fost solicitate de către Curtea Constituţională precizări privind numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie şi că a fost deja comunicat că acesta este de 18.292.514.

"Ministerul a primit, în cursul zilei de miercuri, această solicitare din partea Curţii şi, drept răspuns, a fost comunicat numărul de 18.292.514 de persoane, respectiv cel precizat de MAI înainte de referendumul din 29 iulie", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru.

În 24 iulie, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a anunţat că numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este de 18.292.514.

Sursa: Gândul

Citeşte şi:
CCR: Decizia privind referendumul a fost amânată până pe 12 septembrie. Contestaţiile USL, respinse
REFERENDUM 2012. REZULTATE FINALE BEC. Prezenţa la vot 46,24%. Pentru demiterea lui Băsescu au votat 87,52%, iar împotrivă - 11,15%
REZULTATE FINALE REFERENDUM 2012. BEC, procente finale: 46,24% din numărul alegătorilor, 87,52% au votat DA. Vezi DOCUMENTELE oficiale
Recensămantul se face pe șest
E oficial: cele 9 CATEGORII DE PERSOANE pe care Guvernul Ponta vrea să le scoată de pe listele electorale permanente.
CUM se face MINI-RECENSĂMÂNTUL pentru demiterea lui Băsescu. Ministrul Administraţiei, pentru Gândul: 500.000 de români plecaţi în stăinătate cu acte în regulă ies de pe LISTE
REFERENDUM 2012. Guvernul le pune cruce românilor plecaţi în străinătate: cum vrea USL să scoată 2 milioane de cetăţeni din cvorumul de prezenţă

Nessun commento:

Posta un commento