Roma, 9 septembrie 2013
Comunicat de presă
Vineri, 6 septembrie 2013, Ambasadorul României în Italia, dna. Dana-Manuela Constantinescu, s-a deplasat în localitatea Marsciano, în Provincia Perugia, la invitaţia Asociaţiei Românilor din Italia (ARI), filiala Umbria, pentru a participa la serata dedicată României în cadrul Festivalului Marsciano Arte Giovani 2013.
Manifestarea culturală a constat într-o prezentare a momentului istoric al introducerii Renaşterii în Transilvania şi o expoziţie fotografică de prezentare a regiunii Maramureş. Manifestările culturale au fost organizate cu sprijinul Asociaţiei Culturale de Prietenie Italo-Române, Consulta dei Giovani di Marsciano şi ARI Marsciano.
În cadrul vizitei, doamna Ambasador s-a întâlnit cu primarul din localitatea Marsciano Alfio Todini, cu vice-primarul, cu consilierul local pentru integrare, cu preotul ortodox din Perugia ş.a. În cadrul discuţiilor cu autorităţile italiene a fost apreciat gradul ridicat de integrare a comunităţii româneşti din localitate, precum şi contribuţia cetăţenilor români la economia regiunii.
Cu ocazia vizitei, doamna Ambasador a discutat cu membrii comunităţii româneşti din Marsciano pe care i-a îndemnat la un efortul concertat pentru promovarea unui candidat român cu ocazia alegerilor administrative parţiale din Italia, programate în primăvara anului 2014. Cu prilejul întâlnirii a mai fost încurajată introducerea cursurilor LCCR în localitate şi frecventarea acestora de către copiii români.
Fotocronica evenimentului o puteţi consulta aici.
Ambasada României în Italia
martedì 10 settembre 2013
Participarea Ambasadorului la serata dedicată României în cadrul Festivalului Marsciano Arte Giovani 2013 în Provincia Perugia
Pubblicato da
Catalina Sava
alle
22:31
Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
Nessun commento:
Posta un commento