La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

sabato 7 giugno 2014

Expoziţie despre România la Aeroportul din Bergamo

Comunicat de presă

Inaugurarea expoziţiei itinerante despre România la Aeroportul din Bergamo

Marţi 10 iunie, orele 17, Ambasadorul Dana Constantinescu şi Consulul General la Milano, George Bologan, vor inaugura la Aeroportul Orio al Serio din Bergamo expoziţia fotografică itinerantă “Romania, dall’anima al sogno”.

Expoziția, care cuprinde un set de 32 de fotografii de Corneliu-Tudor Manolache, a fost pusă la dispoziție de către Parohia ”Sfântul Sava de la Buzău” din Perugia şi a fost inaugurată la Aeroportul Perugia-Assisi la începutul lunii decembrie 2013, iar la sfârşitul lunii aprilie 2014 la Verona.

Expoziția este pregătită cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, al Asociaţiei Momento Zero şi al companiilor aeriene FlyRomania şi Blueair.

Ideea organizării expoziţiei itinerante s-a născut din dorinţa de a face cunoscut italienilor şi străinilor care tranzitează aeroporturile italiene destinaţiile turistice autentice ale României, dar şi de a stimula totodată mândria de a fi român în rândul comunităţilor româneşti prezente în Italia. După etapa efectuată la Bergamo, îşi va continua itinerariul la aeroporturile Malpensa, Torino, Cuneo, Genova, Bologna, Pisa, Florenţa, Roma ş.a.

https://www.facebook.com/events/453170684827859/ 

Ambasada României în Italia

Nessun commento:

Posta un commento