Mă aflu în inima Moldovei, una dintre regiunile istorice ale României. Semnul rutier de la intrarea în sat poartă inscripția:„Negritești”. Un sentiment de profundă afecțiune care mă leagă de o familie și de patria acesteia m-a purtat să descopăr acest loc. Nimic mai mult, s-ar putea spune la prima vedere, decât un drum însoțit pe ambele părți de case mici, înconjurate de o câmpie imensă. Niciun local public, nicio clădire industrială, nicio atracție particulară; nici n-ar avea motive să existe aici, deoarece satul găzduiește aproximativ 350 de locuitori. Chiar și numele este pe jumătate necunoscut și inexistent pe hărțile rutiere; de fapt, Negritești face parte din Comuna Podoleni.
Arunc o privire în jurul meu; aerul este inexprimabil de pur și calm, aproape suav, dar plin de semne și sugestii.Tăcerea este suverană; nici o mașină sau o voce umană care să o deranjeze. O pace ireală adie în această vastitate, un fel de vrajă care te invită să te pierzi în contemplarea dulcelui și indolentului peisaj. Eu aparțin generației celor care au învățat poeziile pe de rost; și îmi vine în minte Aldo Palazzeschi și poezia Rio Bo:
„Trei case mici
cu acoperișuri ascuțite,
o luncă verde,
un mic pârau:Rio Bo,
un chiparos atent.
un oraș cam mic, e adevărat,
un oraș fără nimic, dar …
peste el
veghează întotdeauna o stea,
o mare stea, magnifică,
ce dintr-o dată …
aruncă o privire vârfului chiparosului
din Rio Bo.
O stea îndrăgostită!
Cine știe dacă chiar are
un oraș mare.”
Suntem ȋn iulie, este cald şi totuși, evocând ultimele versuri am simțit frisoane reci: steaua îndrăgostită o regăsim și în extraordinara lirică a celui mai mare poet al acestei regiuni și al întregii Românii; iar gândul că tânărului Eminescu îi plăcea să rătăcească într-o lume asemănătoare celei care mă înconjoară adaugă o notă de emoție trăirii mele.
Steaua care iluminează nopțile Negriteștiului strălucește de milioane de ani, dar lumina ei argintie s-a așezat pe acoperișurile caselor abia acum câteva secole. De fapt, dacă primele așezări din Valea Negritești se pierd în ceața timpului, după cum se dovedește prin descoperirea ruinelor și a obiectelor care datează ȋncă din perioada neolitică, satul își are rădăcinile în epoca medievală.
Cu luni de zile în urmă, când am solicitat autorităților municipale din Podoleni documentația referitoare la istoria locurilor, nu știam la ce să mă aștept și, sincer, am fost cam pesimist. Dar Negritești a ţinut să-mi răsplătească dăruirea. Niciun cercetător pasionat nu disprețuiește o ascendență ilustră a obiectului propriei admiraţii. Iar materialele primite din partea Primăriei din Podoleni sunt clare: Valea Negritești, împreună cu feudatele Suceava, Moldova și Trotuș, formau moșia Neamțului, pe care documentele istorice o numesc drept „leagănul Moldovei”.
Era o lume, cea a Negriteștilor dintru începuturi, alcătuită din terenuri și aristocrați de diferite ranguri, menționată pentru prima dată într-un document datat la 8 martie 1479, care poartă numele domnului satului, vodă Ieremia Movilă. În secolele următoare, moșia Negritească trece prin multe mâini, iar soarta ei se împletește cu câteva nume mari din istoria României, precum Petru Movilă, arhiepiscopul și mitropolitul Kievului; istoricul Grigore Ureche, coautor al Letopisețului Țării Moldovei este și unul dintre primii scriitori care a scris în limba română; ca şi vornicul Toma Cantacuzino, care în 1657 cumpără jumătate din satul Negritești pentru 300 de galbeni (monede de aur). Patru ani mai târziu, la 30 iulie 1697, marele vistiernic Iordache Rusăt a achiziționat „un întreg sat cu hotarele sale, adică Negritești, situat în regiunea Neamț, cu câmpuri, pășuni, pomi fructiferi, stupi, cu ferme piscicole, cu moara în pepinieră și cu toate bunurile acelui loc și cu toți cei care ar putea fi în acel sat … pentru 500 de lei”.
Vodă, vornic, comis, spătar, logofăt, vistiernic sunt titluri uimitoare ale unei istorii vechi de secole, care văd ascensiunea domniilor pe jumătate maghiare, pe jumătate bizantine și pe jumătate slave, împreună cu primele mari principate românești, cu figuri de prestigiu precum Bogdan I, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul și familii precum Mușat, Movilă, Tomșa, Cantacuzino, Rusăt, Cantemir, stirpi care vor da mare prestigiu pământului moldovenesc. [...] continua articolul pe site-ul Cultura Romena.
Nessun commento:
Posta un commento