La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

domenica 31 gennaio 2021

Episcopia Italiei, preocupată de îmbunătățirea activităților misionare în folosul numeroasei comunități de români din Italia


Episcopia Ortodoxă Română a Italiei implementează, pe site-ul eparhial, o rubrică nouă cu scopul îmbunătățirii activităților pastoral-misionare din cuprinsul eparhiei. 


Intitulată Sugestii pastorale pentru anul 2021, rubrica are ca obiectiv dezvoltarea misiunii în diaspora, în contextul anului omagial curent, scrie www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.


Prin această rubrică, ce va fi difuzată și pe rețelele oficiale de socializare ale Episcopiei, se dorește implicarea tuturor parohiilor în grija firească de a întâmpina nevoile comunității ortodoxe românești răspândită pe întreg teritoriul italian, se menţionează pe site-ul eparhial.


Astfel, fiecare dintre cele 24 de Protopopiate existente astăzi la nivel eparhial, vor aduce sugestii de ordin pastoral menite să sporească prezența liturgică și misionară a clericilor în mijlocul credincioșilor încredințați spre păstorire.


Pe parcursul a 12 săptămâni, cu programarea a două protopopiate pe fiecare săptămână, vor fi propuse sugestii pastorale pentru anul în curs, care vor fi puse la dispoziția atât a tuturor clericilor și preoteselor din eparhie, dar și a credincioșilor care vor accesa website-ul eparhial.

2021 este anul omagial al pastorației românilor din afara României și anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia Română.


Sursa: RGN Press

Nessun commento:

Posta un commento