La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

mercoledì 3 febbraio 2021

Burger gratuit pentru popor lihnit la Bucuresti

Sute de persoane s-au așezat la coadă pe bulevardul Dacia din București pentru a primi un burger gratis. E și asta o formă de pelerinaj pentru liniștirea trupului și, dacă mâncarea e bună, cea a sufletului.

 

Da, a înnebunit internetul luni după-amiază din cauza unei cozi imense din București, de pe bulevardul Dacia. Situația, pe scurt, stă așa: un fast-food a anunțat încă din săptămâna precedentă că pe 1 februarie va oferi câte un burger gratis celor care calcă pragul magazinului. Și mai devin și fani pe Facebook și Instagram.

 

Restaurantul a decis să facă cinste la aniversarea de un an. A anunțat pe Facebook asta, iar promoția i-a făcut pe mulți să se așeze la coadă. Sute de persoane au ignorat regulile din pandemie și s-au îmbulzit să se bucure de ofertă.

 

The Burgr Factory a anunțat că-i gratis, așa că lumea s-a pus la coadă mai ceva ca la împărtășania promisă de Teodosie cu aceeași linguriță. Numai că toată mișcarea de PR a magazinului s-a întors ca un bumerang împotriva lor.

 

După ce presa a mediatizat intens coada de pe bulevardul Dacia, la fața locului și-au făcut apariția și jandarmii. Și chiar s-a lăsat cu amenzi pentru că lumea n-a respectat distanțarea socială.

 

Poliția Capitalei l-a amendat pe patron cu suma de 10.000 de lei, iar mulțimea a fost dispersată. Unii, așa cum se pare, au stat la coadă degeaba – pentru că nici măcar nu au apucat să prindă un burger gratis.

 

„Referitor la faptul că mai multe persoane nu respectă distanțarea în apropierea unui restaurant din sectorul 1 care oferea mâncare gratuit, polițiști ai Secție 1 Poliție au procedat la dispersarea persoanelor prezente și transmiterea de mesaje acustice în care erau făcute recomandări de păstrare a distanței. De asemenea, administratorul respectivului local a fost condus la subunitatea de poliție, unde a fost sancționat contravențional cu amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.”

Poliția Capitalei

 

Dacă așteptai să începi anul de la 1 februarie, că ianuarie a avut fazele sale, poate te mai gândești dacă a început cu adevărat bine. Pe de o parte, sunt bucureșteni care și-au asigurat ziua de azi. Pe de altă parte, ce vreme de stat la coadă la chiftea, nu?


Sursa: Playtech

 

Nessun commento:

Posta un commento