Când avea un an şi jumătate, micuţul Matei a fost la un pas să fie furat de lângă mama lui, într-o gară din Italia. Acum, puştiul nu lasă să treacă nicio zi fără să îi spună ce dor i-a fost.
Matei David Moise, un băieţel de 4 ani din Bucureşti, nu ştie ce înseamnă să fii egoist. La grădiniţă şi în familie este cunoscut ca un copil sufletist, gata să îi ajute pe ceilalţi.
"E foarte iubitor faţă de noi, cald şi empatic", spune Mihaela, mama lui. Fără cea mai mică ezitare, a renunţat anul acesta la câteva dintre jucăriile lui pentru a le dona unor copii nevoiaşi.
A vrut să îl fure un albanez
În fiecare dimineaţă, Matei se asigură că mama vine să îl ia de la grădiniţă, iar de câte ori o vede îi spune că i-a fost dor de ea.
Cei doi au trecut prin multe peripeţii împreună, dar cea mai semnificativă a fost acum trei ani, în Italia, unde au încercat să se stabilească alături de Petre, tatăl copilului, într-un orăşel din nord. Mihaela şi Matei au plecat cu trenul din Lignano către Venezia şi au fost nevoiţi să staţioneze peste noapte într-o gară.
"Pe la 1-2 noaptea a venit un albanez care a început să tragă de mine şi de copil", povesteşte tânăra mămică. Cu o forţă nebănuită, femeia l-a împins pe albanez şi-a luat copilul şi a fugit spre poliţia gării.
"Nu îmi e dor de tati"
Cu tata, care lucrează acum în Germania, Matei vorbeşte destul de des la telefon, dar îl vede doar de câteva ori pe an.
"Nu îmi e dor de el", le răspunde micuţul celor care îl întreabă de tatăl lui, dar mama crede că acesta este modul lui de a se proteja de suferinţă.
"Cred că s-a plictisit să aştepte", ne-a povestit Mihaela. La fel spune micuţul Matei şi despre Raul, cel mai bun prieten al lui, care s-a mutat cu familia în Anglia.
Ioana Raluca Ghioarcă
Sâmbătă, 17 Decembrie 2011
Sursa: EVZ
giovedì 22 dicembre 2011
Matei, băieţelul care îi spune zilnic mamei că i-a fost dor de ea
Pubblicato da
Anonimo
alle
21:46
Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
Nessun commento:
Posta un commento