La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

sabato 2 agosto 2008

PRI: Scrisoare deschisa presedintelui Basescu‏


Preşedintele Traian Băsescu s-a întalnit în această dimineaţă, la sediul Ambasadei României din Roma, cu reprezentanţii asociaţiilor româneşti din Italia. Printre acestea a fost prezentă şi o delegaţie consistentă din partea Partidului Identitatea Românească.
Punctul central al discuţiilor a fost acela al posibilităţii românilor din diasporă de a fi reprezentaţi la cele mai înalte nivele. Un alt subiect de discuţii a fost cel a votului, în condiţiile în care noile prevederi intenţionează să restricţioneze accesul la instrumentele electorale românilor fără un paşaport în care să fie declarat domiciliul din afara ţării.
Preşedintele a afirmat că "legea nu mai poate fi modificată. O soluţie ar fi ca voi să strângeţi 500.000 de semnături şi doar aşa putem schimba lucrurile".
Pe parcursul discuţiilor, din partea delegaţiei PIR i-a fost înmânată o scrisoare oficială prin care se insistă asupra reglementării dreptului la vot a tuturor cetăţenilor români aflaţi în străinătate.
Mai jos este prezentat conţinutul scrisorii adresată preşedintelui Băsescu:

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Partidul Românilor din Italia- Identitatea Românească
Sediul legal: ROMA- Via Appio Claudio 289 Tel/ Fax: (+39) 06 71546412
Sediul operativ: ROMA- Via delle Rupicole 103 Tel/ Fax: (+39) 06 2328 8342
http://www.identitatearomaneasca.it/ http://www.italiapir.blogspot.com/

31 iulie 2008, Roma

PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI

Stimate Domnule Preşedinte,

Românii din Italia alcătuiesc o comunitate compactă, de peste un milion de cetăţeni. Dintre aceştia, peste 500 000 de români au drept de vot. O comunitate care a înfruntat şi înfruntă momente critice, mai mult decât în oricare altă ţară europeană. În ultimii ani, comunitatea românilor din Italia a crescut în mod exponenţial, la fel şi problemele acesteia. Au fost momente în care românii din Peninsulă au avut nevoie de susţinerea patriei - mamă, dar de multe ori ei au avut senzaţia că au fost lăsaţi în voia sorţii şi fără niciun un fel de sprijin.
Au ajuns astfel să fie ţinta atacurilor mai multor politicieni din Italia, precum şi a unei părţi din presa din Peninsulă. Iar atacurile s-au intensificat, aşa cum s-a văzut, tocmai în timpul campaniilor electorale.
Din 2006, data înfiinţării Partidul Identitatea Românească, organizaţia noastră s-a mobilizat pentru apărarea şi promovarea drepturilor conaţionalilor noştri. Prin resurse şi sacrificii proprii, am încercat să dăm o voce politică românilor din Peninsulă, noii cetăţeni comunitari. Am devenit cu timpul o punte de comunicare între instituţiile italiene şi comunitatea românească. Suntem unicul interlocutor politic român al presei din Peninsulă. În luna Mai 2007 am participat şi organizat manifestaţii publice mobilizând românii să participe la Referendum, susţinând în mod direct preşedintele ţării. Rezultatele au fost evidente: cea mai mare participare a românilor din Italia la un scrutin a fost cea din mai 2007.
Acum însă avem nevoie de posibilitatea de a pune în practică experienţa acumulată şi de ajuta efectiv cetăţenii români din Italia. Ocazia este reprezentată de iminentele alegeri parlamentare.
E momentul ca politicienii din România să îşi întoarca privirea şi către cei care, în tăcere, contribuie efectiv la creşterea socială şi economică a ţării noastre: românii din DIASPORA.
Atenţia celor aproximativ 5.000 de membrii ai PIR, şi a sutelor de mii de români din Italia, se indreaptă acum către Romania, unde votul lor la alegerile parlamentare ale lui 2008 se leagă de speranţa realizării unei reprezentativităţi directe a acestora.
Insistăm ca românii din diasporă sa aibă posibilitatea de a vota acolo unde au domiciliul stabil, acest aspect fiind certificat in baza declaratiei pe propria raspundere.
Dificultăţile procedurale în a-şi exprima voinţa politică cu privire la situaţia din ţară pot determina neimplicarea şi îndepărtarea de viaţa socială şi politică din România.
Acest impediment la vot este văzut şi înţeles ca un dezinteres al instituţiilor României faţă de cetăţenii emigraţi, aspect care nu credem că reflectă adevărul şi care cerem cu tărie să fie remediat.
În vederea aprofundării argumentelor aduse în discuţie, vă stăm la dispoziţie prin reprezentanţii noştri din România şi Italia.

Cu deosebită consideraţie,

Partidul Identitatea Românească
Secretariatul Naţional

Nessun commento:

Posta un commento