La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

mercoledì 7 settembre 2011

Cum înviară italienii orezul românesc "made in Oltenia"

Marţi, 06 Septembrie 2011

Autor: Cristina Lica

Orezăriile comuniste din lunca Oltului au fost readuse la viaţă de un italian, orezar din moşi-strămoşi.

Acum cinci ani, un italian bătea Oltenia în lung şi-n lat în căutare de pământuri pe care să ducă mai departe tradiţia strămoşilor lui, mari orezari. Avea bani şi "know-how", şi ardea de dorinţa să înverzească ogoarele. S-a oprit în Dăneasa, localitate micuţă de lângă Caracal, udată din plin de râul Olt, fostă orezărie de renume pe vremea lui Ceauşescu.

După Revoluţie, de locul respectiv s-a ales praful: ciulinii şi bălegarul vacilor au luat locul orezului. Pârloaga fără de sfârşit din buza Oltului, călcată doar de copita animalelor şi de razele soarelui, i-a furat inima italianului Claudio Bonizzoni, care nu s-a lăsat până nu a cumpărat terenurile de la ţărani şi şi-a înfiinţat o firmă-Beg Agricultura.

A scos satul din sărăcie

Cu 5 milioane de euro, a cumpărat şi readus la viaţă 1.200 de hectare foste bălării din Dăneasa, Drăgăneşti şi Sprâncenata, a desfundat canalele, a pus pe picioare sistemele de irigaţie mâncate de rugină, a adus utilaje de ultimă generaţie, a construit o fabrică de uscare la Dăneasa şi a scos satul din sărăcie. De când s-a îndrăgostit de plaiurile olteneşti, stă de dimineaţa până seara pe ogoare, în mijlocul oamenilor, să ia pulsul de la firul ierbii, iar la recoltat se urcă primul în combină.

N-a făcut încă profit, ba chiar a mai scos câteva sute de mii de euro din buzunar, dar nu se uită la bani, pentru că se aşteaptă ca afacerea să explodeze în anii ce vin. Anul acesta a fost unul din cei mai roditori, cu lumină şi căldură din plin, iar inima îi creşte de bucurie când ştie că spicul de orez plesneşte de frăgezime şi sănătate pe câmp.

Cum adapă Oltul orezul

Pe o arşiţă deplină, la prânz, părăsim satul şi luăm calea orezăriei. Prin pulberea împrăştiată de roţile jeepului italianului se conturează ogoare verzi cât vezi cu ochii, brăzdate de canale de apă, care se opresc fix în dealuri. Din loc în loc, sunt sparte de câteva ochiuri de apă din care răsar smocuri de stuf, mlaştini verzi flancate de sălcii şi arbuşti, canale în care se scaldă în pielea goală câţiva copii şi păşuni pe care pasc turme de oi.

Claudio Bonizzoni, îmbrăcat în cămaşă albă descheiată la câţiva nasturi şi suflecată puţin la mâneci, cu ochelari negri la ochi, se plimbă agale de-a lungul parcelelor în care apa ajunge la 5 centimetri şi din care cresc spice groase de orez de un verde tare.

"Aici nu am găsit nimic. Bălării, pârloagă, izlaz, canale în paragină, sisteme de irigaţii distruse. Vedeţi canalul ăsta paralel cu parcelele de orez? Era astupat cu pământ. L-am refăcut în totalitate. 80 km de canal perfect funcţional din care pornesc, pe sub poduleţele acestea mici, alte canale mai mici spre ogoare", povesteşte bărbatul, într-o româno- italiană pe care ne-o descifrează avocata lui. Pentru resuscitarea terenurilor, a fost nevoie însă de utilaje de înaltă performanţă.

De altfel, depozitul din Dăneasa este o adevărată fortăreaţă de maşini, tractoare lângă care mişună mecanicii şi generatoare electrice care ar putea să asigure curentul electric pentru întreg satul.

În loc să se lupte cu apa, se luptă cu ciobanii

Alături de reabilitarea sistemelor de irigaţii, a creat şi sisteme de pompare a apei, un fel de porţi de apă din ciment, care lasă să treacă doar o cantitate optimă de apă încât să nu inunde orezăria. Vreo zece vadagii (muncitori care drenează apa din lanuri)- cam un om la 150 de hectare trudesc de dimineaţa până seara în orezărie şi au grijă să nu se compromită cultura.

Principala lor problemă sunt crescătorii de animale, care dau drumul la oi şi vaci în orez. "30 de oameni din sat lucrează aici: unii sunt tractorişti, alţii vadagii. Sunt mulţumit de români, sunt muncitori şi săritori. Cei cărora nu le-a plăcut munca au plecat, cei buni s-au cernut", continuă italianul în timp ce îl i-a prieteneşte de gât pe unul din ei.

Omul e supărat că se luptă zi de zi cu ciobanii care, nu înţeleg ce e o proprietate. "Aici şi statul strică, pentru că nu delimitează clar zonele de păşune de terenurile arabile. E totul la liber. Am adus şi pază, dar, ca să acopăr zona, ar trebui 200 de gardieni", adaugă italianul.

"Dacă-i galben, e bolnav, dacă-i verde-i sănătos"

Cultivarea orezului începe, de obicei, la mijlocul lui aprilie. Până la finele lunii mai, se parcelează şi se netezeşte pământul, după care se inundă terenul şi se însămânţează. "În primii ani făceam invers: întâi puneam seminţele şi după aceea inundam, dar corectă e tehnica de azi. Aducem doar seminţe selecţionate atent din Italia. Producem doar soiuri de orez de cea mai înaltă calitate", adaugă Bonizzoni.

Când orezul ajunge la 10 cm îl poţi "citi". "Dacă e verde- gălbui, e acceptabil, dacă e galben, e bolnav şi dacă e verde închis, e sănătos. În funcţie de starea lui, tehnicienii stabilesc ce trebuie să-i facem: să-l erbicidăm, să-l fertilizăm etc". În funcţie de stadiul culturii, la mijlocul lui septembrie începe recoltarea lui. Iar atunci e cel mai frumos.

"În prima combină mă sui eu", e mândru "tatăl orezelui". Odată recoltat, orezul este uscat în fabrica din Dăneasa şi apoi trimis la decorticat la staţia din Brăila. De acolo, ajunge pe masa românilor sau merge la export. "Am avut o întâlnire cu un turc care m-a anunţat că vrea să-mi cumpere toată producţia de anul acesta", spune mândrul patronul.

OPTIMISM

Afacerea este încă pe minus

Anul acesta, clima a fost favorabilă, spicul a crescut copăcel, iar frunzele drepte pe lângă el, semn că recolta va fi mai bună ca cea de anul trecut-7.000 de tone. Producţia ajunge în magazinele din ţară, iar o parte merge la export. Cu toate acestea, nu a scos încă profit.

"Investiţia nu se amortizează în 2-3 ani, ci abia de acum înainte. Tot ce am obţinut am reinvestit. Acum sunt chiar pe minus", zâmbeşte în colţul gurii. Are permanent gânduri de extindere: construieşte un alt depozit de peste 2.000 de tone capacitate şi vrea să facă o fabrică de prelucrare şi decorticare. "Doar dacă vom ajunge la o producţie de 10.000 de tone de orez are sens să construim un astfel de sistem. Iar ca să ajungem acolo, trebuie să mai cumpăram teren", explică el. N-a studiat agronomia, dar a avut ochi să fure meserie. "Până în 2006 n-am fost agricultor. Iar ca să fac bine ce fac, am furat meserie de la tehnicienii din domeniu".

Italianul contribuie la bugetul local cu 2 milioane de lei, cât jumătate din suma alocată de stat

Sosirea italianului în sat este mană cerească pentru locuitorii din Dăneasa, o localitate cu 4.000 de suflete, aflată la 20 de kilometri de Caracal, judeţul Olt. Beneficiile sunt directe-30 de săteni lucrează la orezărie şi indirecte- taxe şi impozite către primărie, sume care înseamnă străzi fără gropi, modernizări în şcoli şi alte investiţii pe termen lung.

Deşi sat de oameni săraci care-şi duc traiul din cultivarea pâmântului, creşterea animalelor şi bruma de bani pe care le-o trimit rudele de la Bucureşti sau din străinătate, încă de la intrare surprinde prin curăţenie, case îngrijite şi din loc în loc câteva viluţe.

A cumpărat terenurile la preţ dublu

"De la Guvern primim 4-5 milioane de lei pe an, iar de la italian, prin taxe şi impozite, 2 milioane. Asta însemnă cam jumătate din banii de la bugetul de stat. Şi cum lumea de aici e săracă, un ban în plus se simte: asfaltăm străzi, reparăm şcoli şi grădiniţe, facem terenuri de joacă", spune primarul localităţii Dăneasa, Eugen Stănia.

De altfel, în spiritul capitalismului deplin, primul om al satului a sprijinit de la început investiţia italianului: nu a zis nu, nu l-a împiedicat în birocraţie, dar nici n-a împins oamenii de la spate să-şi vândă terenurilor dacă n-au dorit. "Au venit oamenii să ne ceară părerea dacă să vândă sau nu. Nu le-am zis nici da, nici ba. Dar nau prea stat pe gânduri şi au vândut, că italianul a plătit dublu faţă de preţul pieţei. Alţii deţineau suprafeţe mici de teren şi au refuzat, iar alţii au făcut schimb de terenuri şi au luat la marginea satului", mai spune primarul.

"Nu sunt animale cât islaz"

O parte din săteni, în special crescătorii de animale, au înţeles că au venit italienii să le fure păşunile şi au lăsat animalele să zburde nestingherite în lanurile cu orez. Ce-i drept, mai încinse la început, conflictele se rostogolesc până azi.

"Sunt oameni invidioşi, de rea credinţă, care n-au înţeles că vremea CAP-urilor a trecut şi nu au de ce să se teamă. Se plâng că au intrat italienii peste păşuni, dar noi avem cea mai mare suprafaţă de păşune din zonă. Nici nu sunt animale, cât izlaz. Şi au uitat când le mureau animelele pe capete că nu aveau de unde să le adape, acum le adapă din canalul de aducţiune făcut de italieni. Nici proprietarii nu trebuie să-şi facă dreptate singuri, pentru că au mai fost cazuri când le-au omorât animelele", explică primarul Stănia.

ATUNCI ŞI ACUM

România, a treia producătoare de orez

Deşi pe vremea lui Ceauşeascu în România se cultivau 80.000 de hectare de orez, ţara noastră a ajuns acum codaşa Europei la producţia de orez, cu doar 12.000 de hectare cultivate. În topul ţărilor producătoare se află Italia, cu 280.000 de hectare, urmată de Spania, cu 80.000 de hectare şi Franţa. Grecia şi Bulgaria sunt în urma noastră, însă au suprafeţe infime pe care pot cultiva în comparaţie cu noi. Comunitatea europeană produce 75% din necesarul de orez, restul de 25% îl importă din China sau Africa. Singura ţară care ar mai putea "umple" acest gol este România.

850 de euro subvenţie în Europa, 150 în România

Investitorii care vor să cumpere terenuri se lovesc însă de rezistenţa autorităţilor, care nu le permit să cumpere păşunile, singurele terenuri care ar mai fi disponibile. "În prezent, celelalte ţări cultivă deja la capacitate maximă. România în schimb poate ajunge lejer la 60.000-70.000 de hectare de orez cultivate.

Din 2014 însă, regulile se pot schimba: ţara noastra va intra sub egida Politicii Agricole Comune, un organism care controlează preţurile prin subvenţii în funcţie de supra feţele şi produsele cultivate, menite să limiteze dependenţa de importuri. În comunitatea europeană se acordă subvenţii de 850 de euro la un hectar de orez cultivat. În România, doar 150 de euro la hectar", explică patronul Beg Agricultura, Claudio Bonazzini.

Peste jumătate din producţie merge la export

În ţara noastră se cultivă orez în judeţele Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Teleorman, Olt, Dolj, Timiş şi Bihor. Potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii, producţia totală de orez de anul trecut din România a fost de aproape 62.000 de tone, dintre care 49.000 de tone au mers la export.

ÎN POIANA LUI IOCAN

"O singur chestie am de reproşat...ţânţarii"

În ciuda conflictelor dintre patron şi crescătorii de animale, pe uliţa satului abia găseşti om să aibă ceva de comentat. Ba din contră.

"E foarte bine, tată: au creat locuri de muncă la oameni, că şi-aşa sunt vai de capul lor, n-au unde munci, se chinuie prin Drăgăneşti, prin Capitală. Aşa, ăştia mai plătesc taxe la primărie, mai ridică un pic nivelul de trai", spune nea Ion, un sătean care se declară totuşi norocos că el munceşte la Bucureşti. Mulţumiţi până la capăt nu există însă.

"Oamenii (italienii-n.r) se-arânesc şi ei, nu am ce zice. O singură chestiune am...", ridică problema vecinul de bancă al bărbatului.

"Ţânţarii. Asta fiindcă toată vara e baltă acolo. Vă invit la 6 seara la mine în curte să punem masa să vedeţi dacă puteţi să staţi în bătătură de roi. Noi tragem obloanele şi ne baricadăm de pe atunci în casă. Eu mă întreb, dacă tot fac erbicizare, fertilizare, de ce nu fac şi deratizarea ţânţarilor? Că au elicoptere, maşinării şi tot ce le trebuie. Acum mai au un pic şi-l recoltează, dar se termină şi ţânţarii", zâmbeşte resemnat săteanul. În vorbă intră şi soţia unui muncitor la orezărie. Femeia dă asigurări că doar cei invidioşi strigă că muncitorii sunt exploataţi zi lumină.

"E foarte bine, să tot ţie aşa fabrica italianului...Am ce pune pe masă la copii. Ce vorbesc unii, că te muncesc până nu mai poţi...nu-i adevărat! Ăia care şi-au luat tălpăşiţa au fost leneşi şi i-a dat afară. Bărbatumeu munceşte de cinci ani acolo, de când au început şi se are bine cu patronii, că sunt prietenoşi, săritori", zâmbeşte femeia. De la crâşmă la stână se schimbă însă lucrurile.

Ciobanii care-şi pasc oile pe izlaz au luat foc când s-au trezit cu păşunile strâmtorate de italian. Neagă însă că ar fi dat înadins drumul animalelor în lanuri. "Suntem totdeuna alungaţi. An de an au muşcat din păşuni şi le-au micşorat. Nu se mai satură odată. Normal că aşa cum au făcut ei, animalele mai intră, că nu poţi să le ţii prea uşor. Dar nici ei nu sunt prea sănătoşi la cap când îşi fac dreptate singuri. Ne-au omorât oile, am tot reclamat, nu ne-a auzit nimeni", se revoltă un cioban dăneştean.

Sursa: EVZ.ro

1 commento:

sinichi ha detto...

hello guys. good morning

Posta un commento