DESPRE NOILE REGULI REFERITOARE LA DIVORŢ
Când soţii nu se înţeleg să desfacă de comun acord căsătoria, singura posibilitate de a mai divorţa este la judecătorie.
Cererea de divorţ se poate baza pe: motive temeinice, grava deteriorare a raporturilor dintre soţi, imposibilitatea continuării căsătoriei, separarea în fapt de cel puţin 2 ani, starea de sănătate care face imposibilă continuarea căsătoriei.
Sunt motive temeinice cauzele care au determinat ca raporturile dintre soţi să fie grav şi iremediabil vătămate iar continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă, de exemplu: dispariţia unuia dintre soţi, părăsirea domiciliului comun, acte de violenţa sau adulterul.
În cazul în care, ambii soţi şi-au stabilit domiciliul în străinătate, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în care se află ultimul domiciliu comun al soţilor, unde se presupune că raporturile dintre soţi sunt cunoscute şi uşor de dovedit.
Aceasta este posibilă fie când cel puţin unul dintre soţi încă mai locuieşte în raza judecătoriei ultimului domiciliu comun (potrivit articolului 607 din codul român de procedură civilă), fie când ambii soţi şi-au stabilit domiciliul în afara ţării (potrivit jurisprudenţei actuale).
O dată cu pronunţarea divorţului, instanţa va mai hotărî în legatură cu: a)păstrarea numelui, b)pensia de intreţinere între soţi, c)încredinţarea minorilor, d)împărţirea bunurilor comune.
a)Judecătorul poate încuviinţa dreptul de a păstra numele fostului soţ, în baza unui motiv temenic.
b) Condiţiile acordării pensiei de întreţinere sunt : soţul divorţat să se afle în nevoie de a primi această pensie, să nu aibe alte venituri; această “nevoie” trebuie să fie consecinţa unei incapacităţi de muncă intervenită înainte ori în timpul casatoriei.
Hotărâre judecătorească referitoare la pensia de întreţinere între soţi, pronunţată în România, este valabilă în toate statele membre ale U.E. şi va trebui pusă în executare de către soţul debitor aflat, de exemplu, în Italia.
c) În cazul încredinţării copilului, părţile se pot învoi cu privire la contribuţiile fiecăruia; pentru a-şi putea produce efectele, însă, acest acord trebuie să fie aprobat de către instanţă.
d)Regula este că la divorţ, bunurile comune să se împartă potrivit învoielii soţilor, iar în lipsa învoielii acestora, partajul să fie efectuat de către judecător.
Judecătorul va pronunţa hotărârea de divorţ în termen de 2 ani, în funcţie de gravitatea neînţelegerilor dintre soţi asupra cărora trebuie să se pronunţe.
Căsătoria este desfacută din ziua în care hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas irevocabilă, iar înregistrarea actului de divorţ se va efectua gratuit în termen de 3 zile de la data primirii copiei hotărîrii judecătoreşti.
Noul Cod Civil român aduce în discuție dreptul soțului nevinovat de a fi despăgubit, in urma prejudiciului suferit, de către soţul vinovat de desfacerea căsătoriei.
Divorţul pronunţat în România sau Italia va fi recunoscut în mod automat în statele membre din comunitatea europeană fără nicio procedură specială, potrivit normelor europene.
Avocat stagiar Cristina Tutu
giovedì 5 aprile 2012
Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
93 commenti:
eu sunt maritata de 20 de ani cu un italian si caut avocat roman sa ma represinte
am un baiat minor de 14 ani care din cauza certurilor nu poate studia si imi cere si el sa divortez
locuiesc in legnano prov milano unde avem un apartament
ma pute-ti ajuta cu un avocat roman care oficial ma poate representa?
amarena31@hotmail.com
am divortatsi si vreau sa-mi schimb buletinul si sa iau numele meu ce ilaveam prima de casatorie.ce acteam nevoie si unde il pot schimba.locuesc in italia.multumesc
Dupa divort, trebuie sa refaceti actele de identitate romanesti.
Ulterior, in baza unei declaratii in italiana- legalizata si apostilata, va veti prezenta la Comune unde aveti stabilita resedinta si veti cere modificarea actelor de identitate italienesti.
Scrieti-mi un email daca aveti nevoie de un model de acest tip de declaratie.
Numai bine.
eu sunt in italia si sotul meu a bagat divortul iar eu inca nu lam semnat ptr ca nu am timp s ma duc in tara.as vrea sa siu daca se poate face de aici ceva.va multumesc
eu lucrez in italia de peste un an .in urma presiunilor si amenintarilor facute de sotul meu dupa 3 luni de cind am plecat nu am mai fost acasa de frica lui .mentionez ca situatia asta era si inainte de a pleca din tara insa am plecat obligata fiind de anumite probleme financiare.am o fetita minora pe care o intretin eu si pe care am ajutat-o sa se mute impreuna cu unul din fii mai mari pt a o departa de atmosfera mai mult decit stresanta si nociva pe care trebuia s-o suporte alaturi de tatal ei care arunca asupra ei tot ceea ce ar fi vrut sa-mi zica mie si cind zic asta ma refer la cele mai urite si vulgare cuvinte pe care le poate adresa un "om"sotiei sau copiilor sai.Vreau sa dau divort dar nu stiu cum sa fac asta astfel incit fiica minora sa-mi fie incredintata mie chiar daca-s plecata pt ca oricum eu o intretin de cind am plecat cu ajutorul celor 2 fii majori Daca as putea sa fac lucrul asta dar intilnidu-l pe el minimum posibil pt ca marturisesc ca eu am frica de el de ceea ce ar putea fi capabil acest om astept un sfat de la dvs si multumesc anticipat cu respect Lina
Stimata dna Lina,
Contactati un avocat din Romania, mai exact din orasul in care se afla familia dvs.
Va va reprezenta in procesul de divort si de acordare a custodiei minorului.
Numai bine
multumesc d'na avocat.dar mai concret voiam sa stiu daca am sanse sa-mi fie incredintata mie avind in vedere ca eu sunt plecata.multumesc inca o data .cu respect lina
Divorce Italian Style - Divorzio all'italiana - Italian Movies http://www.youtube.com/watch?v=fHrq5z8uHRo
E vissero felici e contenti ! m.
Suntem casatoriti in romania de10ani..suntem impreuna de16.avem o fetita de 3ani..acum locuim in italia toti3..vreau sa divirtez insa de el;trebuie sa merg(em) in rom??sau se poate rezolva si aici in italia?
Sint o doamna din Rep.Moldova si sint casatorita cu un cetatean romin de 2 ani si jumate , in timpul casatorie nu avem bunuri acumulate inpreuna . Mentionez dintro casatorie anterioara am trei copii dar cu actualul sot nu am nimic. Nu ne potrivim cu caracterul si vreau sa stiu cum merge procedura divortului si cine trebuie sa plateasca divortul.
Divortul in Italia este posibil intrucat aveti resedinta stabilita in Italia.
Taxele de divort si onorariul avocatilor trebuie platite de ambii soti.
Doar prin hotarare judecatoareasca, vor fi stabilite pensia de intretinere catre copii, eventual catre mama copiilor si alte cheltuieli la care vor participa in egala masura parintii minorilor.
Dna Lina nu cunosc situatia dvs in detaliu si imi este dificil sa va raspund cu exactitate, insa consider ca aveti sanse bune sa va fie acordat minorul in custodie, in general copii sunt acordati spre ingrijire si educare mamelor.
Numai bine
Buna ziua. Am 33 de ani, sunt casatorita de 9 ani cu un roman. Ne-am casatorit in Italia. Avem un copil de 4 ani nascut aici. El vrea sa divorteze motivul fiind: nepotrivire de caracter. Eu lucrez cu contract determinat. El are 2 job-uri in contract indeterminat, stabilitate la locul de munca. Impreuna avem doar un apartament cumparat prin credit in banca, aici in Italia. Creditul mai dureaza 15 ani. Avem toti 3 resedinta aici. Restul bunurilor sunt pe numele lui. Ce drepturi am eu? Care lege se aplica? Imi poate lua copilul in cazul in care raman fara servici? Pot pleca in Romania? Copilul are pasaport romanesc. femeile care se gasesc in astfel de situatii beneficiaza de consultanta? Sunt sprijinite de cineva, exista asociatii care se ocupa de asa ceva? Stiu ca sunt multe intrebari insa din pacate mamele cu copii mici intampina multe probleme. Nu stiu de unde sa porneasca. Copii sufera si tensiunea pe zi ce trece se amplifica. Va multumesc!
bafta
sunt avocat roman inscrisa pe Baroul Vrancea si la Ordine di Avvocati di Roma.Spiridon Claudia 3334749858,cautati-ma si va ajut cu placere
Sunt cetatean roman,cu rezidenza in italia.Am obtinut hotararea de divort in romania,am facut traducerea in italiana,cu stampila de la Haga.Fosta mea sotie este si ea residenta in italia,dar divortul l-am facut in Romania.Cand am fost in comune sa inregistrez hotararea de divort,care este definitiva si irevocabila,mi ms-a spus ca este NEVOIE de cererea ambilor soti,altfel nu se poate inregistra.Fosta mea sotia a jurat ca nu va face acest lucru niciodata.C e pot face pentru a inregistra ahotararea de divort?multumesc pentru ajutor.
buna ziua! as dori cateva informatii pentru sora mea. ea este in italia, castel franco, venetia, vrea sa divorteze de sotul ei de care este separata de 6 ani de cand a plecata. acesta se afla in jud galati com priponesti, sat ciorasti, acolo au locuit au casa construita impreuna. au impreuna o fata este majora sta separat de tatal ei cu familia sa. sora mea are o relatie cu un italian, impreuna au un copil de 4 ani. Ea doreste sa divorteze, are buletinul de romania expirat, are buletin de italia, certificatul de casatorie se afla la sotul ei. ea doreste sa afle cum poate inainta cererea de divort, cu ce avocat poate discuta, unul din italia sau din romania, care sa o poata ajuta.multumesc anticipat
buna ziua! numele meu este simona, am postat ultimul msj ieri la 12.29, am uitat sa ma semnez. astept un raspun, va rog mult
vreau sa divortez in italia..imi trebuie avocat roman sau pot si cu un avocat italian?grazie
Draga Simona(mesaj 08 aprilie 2013,ore 12:29),situatia surorii d-voastra este delicata deoarece are acest copil cu un alt barbat,care nu este sotul ei,iar legea romana spune ca :"in mod automat tatal unui copil nascut in timpul casatoriei este sotul mamei".
Divortul se face in Romania,dar numai dupa ce se lamureste cine este tatal acestui copil din punct de vedere legal.
Pentru mai multe lamuriri ma puteti contacta la tel:3334749858 sau mail:claudiaspiridon@yahoo.it
(Raspuns la mesajul din 22aprilie 2013,ore 13:14)
Buna ziua,pentru a divorta in Italia trebiesc indeplinite anumite conditii:care este cetatenia sotilor,care e rezidenta lora in momentul de fata?
Ati pus o intrebare prea generica la care va pot raspunde ca puteti contacta avocat roman sau italian,dar cel italian trebuie sa cunoasca legislatia romana daca se trateaza de un divort intre doi romani.
Pentru lamuriri ma puteti contacta la tel:3334749858 sau mail:claudiaspiridon@yahoo.it
Buna doamna Alis (mesaj din 22 februarie 2015 11.45 )
Daca vreti sa beneficiati de un avocat fara sa platiti trebuie sa va adresati serviciilor sociale din cadrul primariei unde aveti rezidenta.Informati-va bine la ei cum se procedeaza,daca aveti dubii ma puteti contacta la telefon,serviciile sociale sunt cu doua taisuri.
Divortul se poate face aici,se aplica legea romana.
Daca e posibil sa va intelegeti cu sotul in privinta divortului, casei,copilului etc.faceti o cerere,prin intermediul unui avocat,ce va fi prezentata tribunalului si totul se poate incheia foarte repede,
In Romania puteti pleca cu minorul doar cu acordul sotului,nu e deajuns doar pasaportul.Ori de cate ori copilul va trece granita unui stat(Italia,Romania) este necesara o imputernicire prin care parintele ce nu insoteste copilul sa incuviinteze calatoria,daca minorul nu e insotit de ambii parinti.
Nu cunosc asociatii care sa se ocupe de mamele cu asemenea probele,stiu ca serviciile sociale pot interveni deoarece se trateaza de interesele minorului.
Faptul ca d-voastra nu aveti o stabilitate in munca nu inseamna ca vi se poate lua copilul.In general,judecatoria stabileste ca autoritatea parinteasca asupra minorului sa fie exercitata de catre ambii parinti cu stabilirea domiciliului minorului la unul dintre acestia.
Sper sa fi reusit sa va lamuresc si sa va linistesc putin.In orice caz ma puteti contacta la tel:3334749858 sau mail:claudiaspiridon@yahoo.it.
Raspuns la mesajul din 2 aprilie 2013 ore 16:19.
Buna ziua,nu vad care este interesul d-voastra in inregistrarea acestei sentinte de divort,ati avut numele sotiei si dupa divort ati revenit la numele de dinaintea casatoriei ca sa fiti nevoit sa va schimbati actele de identitate,sotia are rezidenta la aceasi adresa cu a d-voastra?
Daca puteti sa-mi dati mai multe detalii as putea fi mai precisa.
In fine,primaria trebuie sa ia act de noua situatie de fapt,dar daca sotia nu ar mai fi in Italia si nu s-ar sti nimic de ea ce se face,primaria nu va poate bloca,e o aberatie.Spuneti-mi ce primarie e si in urma unui mandat expres ce ar trebui sa mi dati ii pot contacta pentru a lamuri lucrurile.
Contactati-ma la tel:3334749858 sau mail:claudiaspiridon@yahoo.it
Pentru Anonimo ha detto...
vreau sa divortez in italia..imi trebuie avocat roman sau pot si cu un avocat italian?grazie
Raspuns: Puteti divorta fie cu avocat roman fie cu avocat italian
www.studio-legale-internazionale.eu
www.studio-legale-internazionale.eu
Sunt casatorita a doua oara , având un copil minor din cauza neintelegerilor cu sotul suntem de acord pentru divorţ.locuim in Sicilia. Cum am putea proceda pentru divort fara sa mergem in România?multumesc.
Raspuns la mesajul din 14 giugno 2013 15:50.
Buna ziua doamna,dat fiind ca aveti rezidenta aici puteti divorta in Italia.Se face un acord intre soti si se va prezenta la judecatorie,trebuie sa va intelegeti asupra tuturor problemelor,divort,nume,exercitarea autoritatii parintesti in ce priveste minorul,intretinerea copilului.
Daca aveti nevoie de alte detalii ma puteti contacta si la tel:3334749858 sau e-mail:claudiaspiridon@yahoo.it
Numele meu este Mihaela. Sunt casatorita cu sotul meu de 12 ani. Suntem rezidenti in Italia din 2007. Avem un baiat de 11 ani. Atat eu cat si baiatul nostru de 11 ani suntem trecuti in ingrijirea sotului intrucat eu nu sunt angajata cu forme legale. De aproximativ un an de zile convietuirea noastra este un cosmar,iar eu as vrea sa pun punct casniciei. In 2010 am achizitionat un apartament in Romania prin programul prima casa(amandoi fiind proprietari).De atunci sotul a devenit prepotent si atmosfera in casa a degenerat iremediabil intrucat castigurile mele sunt semnificativ mai mici decat ale lui( si imposibil de demonstrat). Eu as vrea sa-mi schimb rezidenta impreuna cu copilul in alta parte(deoarece aici nu-mi gasesc un loc de munca)si sa intentez divortul. As vrea sa stiu unde ar trebui sa intentez divortul pentru a rezolva si problema apatamentului.Sunt instantele italiene competente si in astfel de cazuri sau trebuie sa divortez in Romania?Si o alta intrebare: pot pleca cu copilul intr-o alta locatie si eventual sa-mi schimb rezidenta fara acordul lui(pentru ca el este impotriva)?Mentionez ca nu este un caz de violenta domestica, nici de adulter sau alte circumstante enumerate in articol...pur si simplu viata noastra a devenit un nesfarsit scandal!
Raspuns la mesajul din 27 luglio 2013 11:35.
Buna ziua doamna Mihaela,Divortul se poate intenta in Italia si se aplica legea romaneasca,sotii fiind cetateni romani,sau in Romania.
Situatia apartamentului se rezolva doar in Romania.
Puteti pleca cu copilul,fara acordul sotului,nu va poate sechestra.Sotul va poate denunta pentru furt de minor,dar nu va speriati,daca copilul vine cu dvs.e mare si poate sa-si exprime consimtamantul cu privire la faptul ca vrea sa stea cu mama..
Daca mai aveti alte nelamuriri puteti sa ma contactati si la tel:3334749858 sau e-mai:claudiaspridon@yahoo.it
Buna ziua, doamna avocat! Am un copil, de 4 ani, cetatean italian , dupa o relatie cu un domn italian. Ideea este ca ne-am despratit de doi ani, iar eu cum nu gasesc de munca as vrea sa ma intorc in Romania, ptr ca acolo am casa si familia..aici stau singura cu chirie si viata a devenit insuportabila. El nu vrea sa ma lase sa plec cu copilul definitiv in Romania. Imi puteti spune daca exista vreo sansa sa ma pot intoarce acasa cu copilul, chiar daca e cetatean italian?Va multumesc!
Raspuns la mesajul din 04 agosto 2013 15:52.
Buna seara doamna Teresa,v-as sfatui sa transcrieti certificatul de nastere al copilului si in Romania asa incat sa dobandeasca si cetatenia romana,fara a renunta la cea italiana.
Pentru acest copil aveti custodie comuna,s-a stabilit domiciliul sau la dvs.,tatal are un program de vizita fixat de catre un judecator?
Daca tatal copilului nu va da consimtamantul pentru a va deplasa in mod definitiv in Romania cu minorul puteti sa va adresati judecatorilor sa suplineasca acest acord,demonstrand ca nu va puteti descurca aici si ca in Romania aveti cu ce va intretine,si,lucru important,ca nu vreti sa furati copilul.
Va multumesc ptr raspuns! In octombrie o sa fie prima audienta in fatza unui judecator, avand in vedere ca de 1 an si ceva merg la avocati si am schimbat 3 si se misca foarte greu...inainte o sa ajungem la un acord , cu zile de vizitare si cat sa dea pe luna ptr intretinerea copilului. Avocatii de aici nu mi-au dat nici o speranta ca as putea lua copilul in Romania...asa cum imi spuneti dvoastra , exista sansa de a ma intoarce acasa..acolo am casa mea, am familia aproape...e altceva!Va multumesc!
Buna ziua,suntem romani casatoriti in italia si avem un copil de 2 ani.Din pacate nu ne mai intelegem si as vrea sa divortez.As vrea sa stiu care sunt procedurile de divort si totodata vreau sa pastrez eu copilul.El ma ameninta ca imi va lua copilul si casa cumparata impreuna.Va rog sa ma ajutati cu un sfat.
Multumesc!
Buna ziua as vrea sa imi mai spuneti va rog care ar fi tarifele pentru consiliere.
Multumesc!
Raspuns la mesajele din 14 settembre 2013 12:47 si 14 settembre 2013 13:03.
Buna ziua doamna Mihaela,ca sa pot raspunde la intrebarile dvs.am nevoie de alte precizari:Ce regim ati ales cand v-ati casatorit(comunitate sau separare de bunuri)?Ati inregistrat casatoria in Romania?Vreti sa divortati in Italia sau in Romania?Sotul e de acord cu divortul?Casa este in Italia sau in Romania?Sa nu va sperie amenintarile lui,copilul nu-l poate lua,nu cred ca ati fost o mama denaturata,ca l-ati lovit sau abandonat,atat in Italia cat si in Romania,in ultima vreme,judecatorii incredinteaza minorii ambilor parinti ,stabilind domiciliul minorului la unul dintre ei.
Ce intelegeti dvs.prin consiliere?,nu stiu la ce va referiti.
Buna ziua. As dori un raspuns la urmatoarea problema. In 2005 m-am casatorit in Italia cu un cetatean roman. Am divorzat in 2011. Casatoria si divorzul au fost facute in Italia. Nici unul nici altul au fost inregistrate in Romania. Anul viitor urmeaza sa ma casatoresc in Italia si in Comune imi cer nulla osta. Ma intreb daca vor fi probleme cand va rezulta ca in Romania nu a fost inregistrata casatoria precedenta. La Consulat mi-au zis ca nu se mai poate face nimic pt ca au trecut prea multi ani. O alta problema e ca pt nulla osta am nevoie de certificatul de nastere in original. Anul trecut am depositat actele pt cetatenia italiana si legea italiana prevede presentarea certificatului di nastere in original. Certificatul depus nu il pot cere inapoi. In primaria orasului unde m-am nascut (Valenii de Munte) mi s-a spus ca nu am drept la un alt certificat international.
Cum pot sa proced?
Am inteles ca la Consulat pot cere certificate de nastere dar nu se mentioneaza pretul si timpul cat trebuie sa astept.
Eventual ca sa nu mai am nevoie de nulla osta as putea accelera practica de cetatenie? Am depus documentele anul trecut in octombrie. Credeti ca se poate?
Multumesc anticipat pt raspuns. Roxana
Buna sera,ma numesc Loredana si as vrea si eu o informatie,eu sunt divortiata in romania actualmente locuiesc in italia(Puglia) si trebuie sa imi fac rezidenza aici in italia hotàrarea de divort trebuie si tradusa in italiana, eu am legalizat hotarirea in Romania as dori sa stiu ce trebuie sa fac,va multumesc mult o sera buna.
Buna ziua
Sora mea este in Italia, cetatenie italiana si romana, casatorita cu un italian. De curand au divortat in Romania, cu acordul partilor, nu a fost nevoie de partaj ca nu exista bunuri comune nu au rezultat minori, totul OK. Instanta s-a pronuntat, a admis cererea.
Care este procedura mai departe, unde se depune hotararea. Daca se poate si temeiul legal.
buna seara , divortul la notar intre un cetatean roman si cetatean italian este recunoscut in italia ?, va multumesc anticipat
buna seara , divortul la notar intre un cetatean roman si cetatean italian este recunoscut in italia ?, va multumesc anticipat
Buna ziua .Ma numesc Mirey sunt casatorita in Italia cu un cetatean roman de 8 ani Avem un copil de 2 ani.Acum un an a decis sa paraseasca domiciliul spunind ca nu mai ma iubeste.intorcindu.se in Romania.Aveam un apartament cumparat impreuna la care platesc in continuare rate.El nu a mai contribuit cu nimic nici la cresterea copilului.nici la plata bancii.Ce pot sa fac eu.unde pot cere divortul?aici sau pot si in Romania?mentionez ca suntem casatoriti in regim de comunione dei beni.Va multumesc anticipat
buna ziua, as avea nevoie de niste informatii : fiind casatorita cu un italian, casatorie facuta in Italia si registrata si in Romania, divortul se poate face aici dar respectind legea romaneasca?
la casatorie am decis separarea de bunuri, acum locuim in casa mea, ce drepturi poate avea dupa sentinta de divort?
va multumesc anticipat
Raspuns la mesajul din 24 aprilie 2014 11:24
Daca ultimul domiciliu comun a fost in Italia, divortul se judeca dupa legea italiana.
Fiecare e proprietar pe bunurile lui. Trebuie vazut daca si el are casa lui unde sa stea dupa divort...
Raspuns la mesajul din17 aprilie 2014 15:28
Buna seara, sotul fiind in Romania, divortul se face acolo. Daca aveti bunuri imobile in Romania si in Italia partajul se face la locul imobilelor.
Raspuns la mesajul din 16 marzo 2014 09:52
Hotararea de divort trebuie dusa la primarie in Romania si in Italia unde a fost inregistrata casatoria, deoarece sora dvs. trebuie sa-si schimbe actele de identitate, nemaifiind casatorita ( si sa-si schimbe numele, daca este cazul)
Raspuns la mesajul din 12 februarie 2014 18:21
Hotararea de divort trebuie tradusa in italiana si apostilata.
Buna ziua.am 35de ani si sunt casatorita in Romania din 2006.avem 3 copii,unul de 7 ani nascut in Romania,cel de 2 ani jumate respectiv 9 luni nascuti in Italia.vreau sa divortez din cauza violentei verbale mai ales in fata copiilor.nu mai suport,nu vreau ca si copiii mei sa ajunga asa.ma injura ma impinge.nu am dovezi logic decat matrori mama lui care a vazut situatia cand vine in vizita(munceste badanta)si prieteni care il cunosc ca vorbeste in halul asta si pe strada nu numai in casa de mi.e rusine.locuim cu chirie in Romania nu avem casa,tot cu chirie.El munceste indeterminat eu stau acasa cu 3copii.nu vrea sa-mi acorde divortul nici copiii,eventual doar divortul dar fara copii.sau el vrea sa-i impartim.nici nu concep sa-i despart.copiii tin mai mult la mine ca el tipa toata ziua vorba celui de 7ani.cum pot face sa nu-mi ia copiii?e logic ca nu pot munci ca nu are cine sta cu ei.conteaza trecutul meu ca am muncit 10 ani la aceeasi firma inRomania apoi am nascut iar am muncit apoi am plecat in Italia.suntem de4ani.sau conteaza ca el nu a avut niciodata un servici mai mult de un an,e un tip razbunator,cunoscut ca vorbeste foarte urat.nu cred ca soacra si prietenii ar depune marturie.nu vor sa se implice.am o sora in Italia cu o situatie materiala foarte buna,are si 2 apartamente in Romania unde m-as gandi sa stau cu copiii,m-ar ajuta si cu bani,am si parintii la tara.el nu are nimic decat casa parinteasca pusa pe numele surorii lui.dau aceste detalii pentru ca stiu ca conteaza daca copii au unde sta.intrebarea mea este pot incepe eu procedura de divort?nu ma afecteaza?imi poate lua copiii?o inregistrare telefonica daca as obtineo atunci cand ma injura in fata lor ar fi o proba?ma ameninta ca ma da afara din casa cu chirie pe mine si copii.cine are dreptul sa ramana in casa daca ii fac reclamatie?daca in instanta ma intreaba cum am sa am grija de3copii si cum am sa ma duc si la munca,ce sa spun?ma scuzati pentru atatea intrebari dar nu am bani ma simt singura si responsabila pentru 3copii.va multumesc din suflet.
Anonimo din 27 mai 2014ora 18.08:Violeta
Am uitat sa specific ca pentru cei doi copii de 2 ani jumate si cel de 9 luni nu am facut inca certificatele de nastere romanesti.cica ma pot duce la comune de undevam inregistrat copiii si sa cer certificat international.pot face asta singura?
Buna ziua
Cumnata mea este casatorita civil in Romania cu un cetatean italian.Acum 3 ani s-a casatorit religios in Italia.Au impreuna un copil de 3 ani.El nu are serviciu de 2 ani.Ea este singura care lucreaza.Ar dori sa divorteze.Ce sanse are sa obtina custodia copilului?Ea are dubla cetatenie,copilul are cetatenie italiana.
Multumesc.
Cabinet avocat Smaranda Cristea ofera consultanta juridica si asistenta/ reprezentare in instanta in domeniul dreptului familiei pentru cetateni romani cu domiciliul in Romania sau in strainatate.
Contact cristeasmaranda@gmail.com
Buna ziua, ma numesc Cristina, lucrez in Italia de aproximativ 4 ani cu documente in ordine, sunt divortata in Romania cu hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila de peste 10 ani. Am cunoscut un italian vaduv cu 30 ani mai mare ca mine si vrem sa ne casatorim insa daca se poate in urmatoarele conditii : vreau ca averea care o detine el sa-i ramana baiatului lui, iar averea mea din Romania sa-i ramana fiicei mele. Iar casa in care vom locui (este tot a lui) sa-mi ramana mie jumatate dupa moartea sa sau macar sa am dreptul sa locuiesc in ea atat timp cat traiesc eu. Mai mult as vrea sa stiu daca casatorindu-ne in separazione dei beni, dupa moartea lui, mie imi poate ramane pensia lui ? Cat la % imi ramane din pensie ? Si cat timp trebuie sa fii casatorita pentru a primi pensia dupa el ? Unde pot citi care sunt drepturile si indatoririle romanilor care sa casatoresc cu italienii ? Si care e diferenta intre comunione si separazione dei beni ? Eu mai am de plata rate la un apartament cumparat in Romania, daca ma ajuta si el sa-l platesc, va avea dreptul si el daca ne vom casatori ? Va rog mult sa-mi raspundeti. Va multumesc anticipat.
Buna seara dna avocat......eu as dori sa va intreb ....eu sunt in divort cu sotul meu in tara ,,numai am informatii despre el de 3 ani ....azi am avut proces si dna avocat care mareprezinta mia comfirmat ca instanta a decis ca eu sai platesc un avocat si lui ....este posibil asa ceva ...mia sp ca face parte din noul cod civil ....va multumesc
buna seara dna avocat...as dori sa va intreb...sunt divortata de 7 ani..am cerut ca dupa divort sa pastrez numele sotului pentru mai multe motive..faptul k in acea perioada aveam 2 contracte de munca aici in italia...frecventam un curs de recalificare...aveam si un copil de intretinut la facultate ,acum insa as dori sa cer cetatenia italiana si am inteles k nu e posibil ..pt k pronumele dupa certificatul de nastere nu e acelasi cu cel din pasaport...ce trebuie sa fac...va multumesc anticipat.
Buna ziua! Ma numesc Olesea! As vrea sa ma ajutati si pe mine cu un sfat. Am un copil de 2,5 ani cu un cetatean italian din Sicilia. Copilul e nascut in Romania .Nu am fost casatoriti legal. Prin hotarirea definitiva pronuntata in Romania, domicilul la copil e stabilit la mine. El are dreptul sa-l ia la pastele catolic si in alte perioade. Anul acesta pe 4.04 l-a luat și a plecat in Italia.Avand in vedere ca nu se specificase un termen precis cu privire la perioada Pastelui catolic , stabilisem de comun acord ca astazi, cel tarziu maine adica pe 8.04.2015
sa se intoarca cu fetita in Iasi.
Astazi m-au informat ca ar suferi de niste afectiuni medicale , motiv pentru care nu vor veni , insa copilul a fost dus la medicul pediatru in data de 03.04.2015 si nu suferea de nici una din aceste afectiuni care le mentioneaza tatal. Cum pot sa-mi recuperez copilul, ca el intentioneaza sa nu mi-l mai aduca inapoi. A mai avut asa incercari, dar nu era hotarirea.Cum trebuie sa procedez.? Va multumesc anticipat
Buna, ma numesc Cristina, sunt casatorita civil in Rep.Moldova dar locuiesc in Italia, as vrea sa stiu daca pot da la divortul in alta tara, sau e necesar sa depun cererea numai in Moldova.multumesc anticipat
Bună ziua,cumnata mea a fost căsătorita in urmă cu opt ani pentru o perioadă foarte scurtă de timp,urmând un divorţ in cele din urmă,acum vrea sa se cacăsătorească in italia,este absolut necesară sentinţa de divorţ sau te poţi căsători si fără? Va mulţumesc anticipat!
Buna Seara ma numesc viola si sunt cittadina romina...sumt casatorita cu un italian in Italia de 5 anni.. avem un col il de 3 anni si vreau sa divortez . Vreau sa stiu dava pot sa divortez cu legea romina..multumesc mult
Bună ziua,am nevoie vă rog frumos de ajutorul dv.Eu am fost căsătorită în Italia cu un italian,am făcut separarea și am semnat prima hârtiile divorț,în luna septembrie trebuia sa o am pe a doua și ultima,numai ca am fost chemata și mi sa spus ca nu îmi poate da divorțul pana când eu nu ii aduc un certificat plurilingue,și o hârtie de divorț din România,numai ca eu nu am făcut căsătoria acolo și nu figurez măritată,ce as putea face pentru ca din România mi sa spus ca ei nu au ce sa îmi dea și nu au ce sa îmi facă.Va mulțumesc frumos...
Bună ziua,am nevoie vă rog frumos de ajutorul dv.Eu am fost căsătorită în Italia cu un italian,am făcut separarea și am semnat prima hârtiile divorț,în luna septembrie trebuia sa o am pe a doua și ultima,numai ca am fost chemata și mi sa spus ca nu îmi poate da divorțul pana când eu nu ii aduc un certificat plurilingue,și o hârtie de divorț din România,numai ca eu nu am făcut căsătoria acolo și nu figurez măritată,ce as putea face pentru ca din România mi sa spus ca ei nu au ce sa îmi dea și nu au ce sa îmi facă.Va mulțumesc frumos...
Buna.am nevoie de ajutor. Sunt divortata din 2001 .actele sunt toate pe numele meu deoarece nu am avut timp de a le schimba pe numele fostului sot pt ca perioada della casatorie la divort a fost foarte scurta.am pasaportul expirat,cind o sa prezint la ambasada( sunt in Italia) actele Petru renovare ,am nevoie de hotarirea de divort?in 2003 am schimbat pasaportul in tara farà nici o problema si farà hotarire de divort.repet, nu am avut actele schimbte pe numele fostului sot.cum trebuie sa procedez,va multumesc di suflet.
Sunt moldoveanca, divortata, dar am ramas cu numele de familie a fostului sot. Ca sa ma recasatoresc cu un roman in Franta, trebuie sa imi schimb actele in numele de domnisoara? Multumesc anticipat.
Bună ziua,pe mine mă interesează această declarație,de unde pot să fac rost? Locuiesc in Italia,Brescia mulțumesc
Doamna avocat buna seara!Sper din suflet sa imi raspundeti si mie...am o sora care,de 13 ani,traieste in concubinaj cu un italian si au si 2 copii impreuna!De 3 ani nu se mai inteleg,el avand un comportament vulgar si agresiv chiar si in fata copiilor,care sunt fete si sunt minore.el vrea sa o de-a afara din casa si sa ii plateasca doar 700e pe luna pentru intretinerea copiilor.Ea castiga in jur de 400e pe luna.Ce trebuie sa faca,ce drepturi are?
Aş dori adresa dumneavoastră de contact sau numele de telefon pentru a ma reprezenta într-un proces de divorț în Italia ..pistoia regiunea toscana
Adresa mea de email este : margareth.mira.pti@gmail.com
Am locuit in Italia cu familia si tot acolo am divortat,la Firenze.Sotia a ramas acolo,eu am revenit in Romania. Sentita de divort a ramas acolo.Cum pot obtine un duplicat al acesteia ? Va multumesc.
Bună ziua locuiesc în brescia sunt căsătorita de 22de ani în România și vreau sa divorțez avem un băiat de 17ani,o casa luata aici plătim mutuo lunar și câteva terenuri în comun, as vrea sa știu cum se procedează pentru a intenta divorț,am uitat băiatul și soțul au și cetățenii italiana. Trebui sa ma adresez la un avocat italian sau în România. Adresa mea de mail mari75s@yahoo.it mulțumesc
Raspuns la intrebarea din 27 giugno 2016 18:16.
Stimata doamna, sora d-voastra trebuie sa faca un recurs pentru incredintarea minorelor, poate cere ca tatal sa fie obligat sa plateasca pensie de intretinere copiilor si sa contribuie la plata in totalitate/jumatate a unei chirii. asa ea poate iesi din casa linictita cu copiii.
Ma puteti contacta si la telefon 0039/3334749858.
Buna ziua.Sunt stabilita cu sotul si cele 2 fiice minore, in Italia de 6 ani.Ceva nu mai functioneaza in relatia noastra.E un om bun ,sot si tata..cel putin a fost 19 ani.Dar de curand a devenit tacut ,retras,a rupt orice comunicare cu noi.Intreb, in caz de planuieste un divort,legea italiana ii va putea impune sa plateasca intretierea ,chiria mea si a fetelor .Specific eu mi-am lasat locul de munca la cererea lui ,avand si probleme medicale ,operatie de hernie de disc si multe alte discuri neoperate.In toti acesti ani a dorit sa fiu casnica...si am fost.Mai pe scurt..la ce sa ma astept in urma unui divort..Voi fi fara sustinere materiala, in strada?O doamna din Torino
D-na draga Avv sSimona Spiridion,va rog mult sa-mi explicati deoarece nu cunosc in detaliu. m-am separat din 2010-2014 de sotul meu in OlItalia la Pr!! El este cetatean italian.Am primit sentinta separatiei in 2015,dar nu stiu....trebyiesc alte carti pt divort din nou,sau va fi in automat??? Multumesc !!
Buna ziua Eu chiar sunt un caz mai special am un baiat nascut in romania 2008 noi ne-am casatorit in 2009 dupa dupa care eu si copilul neam mutat in italia la domiciliul sotului .In italia ne cunoscand limba sotul meu cel drag a devenit violent cu mine si baiatul nostru dupa ani ne mai suportand am decis sa spun stop sa divortez. Am depus actele de divort 2 chemari la tribunalul ialian a fost aprobata la separazione.In tot acest timp fostul meu sot nu sa prezentat dar sa dus in Romania si a deschis el proces de divort inpotriva mea.Certificatul de casatorie in original se afla de la inceputul procesului de divort la avocatul meu pentru a nu deschide un alt proces in alta tara ..am lasat pasaport baiat si act casatorie cu semnatura la avocat.Fostul a deschis proces cu ce certificat? Pe baza a ce ia fost dat certificatul? Am citit ca el trebuia sa fie locuiasca in romania de cel putin 6 lui ca sa depuna hotararea de divort !?El a avut domiciliul aici in Italia. In iunie a fost fixat un alt proces si sper sa se incheie.Dupa incheiere va trebui sa ma deplases in Romania pentru a schimba numele , detin permis de sedere permanenta in italia buletin , carnet de conducere domiciliul pe cand in romania nu mai detin domiciliul si nu am pe nimeni.Baiatul mia fost incredintat mie 100℅ Eu muncesc platesc chirie si scoala baiatului nu am posibilitatea de a ma deplasa in Romania.Am pasaportul si buletinul scazute.ce ar trebui sa fac?Fostul sot nu contribuie la cresterea copilului desi au trecut 1 an de la hotararea judecatorului de ai plati lunar 300€ + 50℅ din speze scolare si medicine. Eu acele acte de divort din romania le am aici a casa? Cine poate deschide un divort in romania ?!daca aici sia luat si avocat pentru divortul din italia?? Eu am deschis cea dintai divortul aici in Italia , care sunt sansele lui de a castiga procesul vazand ca eu nu ma prezint.?!?!
Eu sunt romanca casatorita cu un roman am depus cerere la tribunal, iar tribunalul italian mia dat un avocat italian pentru a divorta. Va trebui sa demonstrezi ca nu ai venit si ca nu depasesti o suma de bani indicata de ie.Dureaza ceva dar bafta...Eu am deschis proces de un an si dar fiind un minor la mijloc lucrurie se complica putin.Divortul se face dupa legea italiana separazione si divort
Am uitat sa precizes totul gratis
Am uitat sa precizes totul gratis
Eu sunt romanca casatorita cu un roman am depus cerere la tribunal, iar tribunalul italian mia dat un avocat italian pentru a divorta. Va trebui sa demonstrezi ca nu ai venit si ca nu depasesti o suma de bani indicata de ie.Dureaza ceva dar bafta...Eu am deschis proces de un an si dar fiind un minor la mijloc lucrurie se complica putin.Divortul se face dupa legea italiana separazione si divort
Casatoriti in Romania avocat italian
Eu sunt romanca sotul roman am depus cerere la tribunal si mi-a fost dat avocat gratis pentru divortul in italia. Ana
Buna ziua Eu chiar sunt un caz mai special am un baiat nascut in romania 2008 noi ne-am casatorit in 2009 dupa dupa care eu si copilul neam mutat in italia la domiciliul sotului .In italia ne cunoscand limba sotul meu cel drag a devenit violent cu mine si baiatul nostru dupa ani ne mai suportand am decis sa spun stop sa divortez. Am depus actele de divort 2 chemari la tribunalul ialian a fost aprobata la separazione.In tot acest timp fostul meu sot nu sa prezentat dar sa dus in Romania si a deschis el proces de divort inpotriva mea.Certificatul de casatorie in original se afla de la inceputul procesului de divort la avocatul meu pentru a nu deschide un alt proces in alta tara ..am lasat pasaport baiat si act casatorie cu semnatura la avocat.Fostul a deschis proces cu ce certificat? Pe baza a ce ia fost dat certificatul? Am citit ca el trebuia sa fie locuiasca in romania de cel putin 6 lui ca sa depuna hotararea de divort !?El a avut domiciliul aici in Italia. In iunie a fost fixat un alt proces si sper sa se incheie.Dupa incheiere va trebui sa ma deplases in Romania pentru a schimba numele , detin permis de sedere permanenta in italia buletin , carnet de conducere domiciliul pe cand in romania nu mai detin domiciliul si nu am pe nimeni.Baiatul mia fost incredintat mie 100℅ Eu muncesc platesc chirie si scoala baiatului nu am posibilitatea de a ma deplasa in Romania.Am pasaportul si buletinul scazute.ce ar trebui sa fac?Fostul sot nu contribuie la cresterea copilului desi au trecut 1 an de la hotararea judecatorului de ai plati lunar 300€ + 50℅ din speze scolare si medicine. Eu acele acte de divort din romania le am aici a casa? Cine poate deschide un divort in romania ?!daca aici sia luat si avocat pentru divortul din italia?? Eu am deschis cea dintai divortul aici in Italia , care sunt sansele lui de a castiga procesul vazand ca eu nu ma prezint.?!?!
Buna ziua! Va rog mult sa ma ajutati! Am telefonat si scris la consulat si am avut raspunsuri diferite! Ati putea sa imi explicati cum trebuie sa procedez pentru a putea face pasaport fiului meu, minor incredintat exclusiv mie intr-o sentinta de divort italiana? Este necesara recunoasterea la un tribunal in Romania sau este sificienta doar inscrierea divortului la starea civila dib orasul meu? Va multumesc!
Buna ziua! Eu si sotul meu sintem romini si vrem sa divortam in italia. sintem de acord amindoi,nu avem copii.va rog sa imi spuneti cum se procedeaza si in cit timpse face divortul in italia. va multumesc
buna ziua...eu sunt romanca stabilita in Italia de prox14 ani.casatorita in Romania cu ùn roman dar am divorzat in italia...asa dori sa stiu cu m pot inregistra divorzul in Romania....miar face placere sa vorbesc cu dumneavostra. personal multumesc.
buna ziua...eu sunt romanca stabilita in Italia de prox14 ani.casatorita in Romania cu ùn roman dar am divorzat in italia...asa dori sa stiu cu m pot inregistra divorzul in Romania....miar face placere sa vorbesc cu dumneavostra. personal multumesc.
Buna seara. Sunt româncă casătorită cu român în România (2007). Avem rezidență în Italia (Pordenone) împreună cu cei doi copii minori 8 respectiv 2 ani ai noștri. Din mai multe motive vreau să divorțez. Luctez cu contract determinat la fel și el și încă locuim în aceeași casă. Ce trebuie să fac ca să-mi fie încredințați mie copii?? Locuim cu chirie. Trebuie să am deja chiria mea când depun cererea de divorț? El ar putea câștiga copii? Cel mare vrea să stea cu mine dar cel mic... Cam cât ar dura neavând multe bunuri obținute în comun??
ciao...eu am Fost in aceasi situati...nu te preocupa...copiii vor ramane cu tine...oricum trebui sa vb cu un avocat...insa de casa ca Este in chirie el va trebui sa iti plateasca affitto plus un mantenimento pt copiii.timpul depinde de tribunal....dai forza...si multa bafta.
Bună ziua. Sunt româncă căsătorită în Italia cu Italian din 2007. După căsătorie am hotărât sa mergem în România unde nu am înregistrat căsătoria. În 2008 am născut în România dar am fost în Italia și am înregistrat copilu la primărie..in 2010 soțul a fost arestat și comandat pana în 2016 . De aici a început ruptura între noi. Nu știu cum sa divorțez văzând ca nu am acte singurul act e din primărie certificat căsătorie de la primărie o foaie A4 și aia care a expirat după 6 luni. Am vb cu soțul și ar fi dezacord sa divorța văzând ca acum e în semilibertate.Ce pot face sa divorțez din Romania?
Vă rugăm să adresaţi întrebările dumneavoastră direct avocatului la adresa avocatulnostru@romeninitalia.com .
Vă mulţumim.
Buna seara sunt romanca si traiesc in Italia cu copii de 2ani sunt casatorita cu un roman de 13ani acum man hotarat sa divortez dar legea romana mia zis ca nu pot sa divortez decat in Italia de c'è?
Pentru intrebarea din 29 mai:
Indicatii la adresa: https://europa.eu/youreurope/citizens/family/couple/divorce-separation/index_ro.htm
Cereti parerea avocatului nostru la adresa avocatulnostru@romeninitalia.com .
Bună seara sunt căsătorită de 8 ani am doi copii unul de 3 ani şi asse luni si unul de 4 luni vreau să divorțez doare ce nu mă mai înțeleg cu soți numai certuri mereu e violent cu mine şi fata vorbeşte urât cu noi ne înjură ma loveşte de față cu fata mă amenință cu moartea dacă divorțez de el sunt în Italia nu ştiu ce să fac nu muncesc sunt casnică
Buna ziua
In cazurile care implica violenta, precum al dvs, exista in fiecare regiune case refugiu (case rifugio delle donne)unde puteti gasi ajutor pt dvs si copii. Va sfatuiesc sa sunati la 112 de fiecare data cand va aflati in situatii de pericol. In ceea ce priveste divortul, pentru a va sfatui trebuie sa imi spuneti unde v-ati casatorit, daca in Italia sau Romania, si alte precizari vor fi necesare. Puteti sa ne scrieti pe email sau intr-un mesaj pe facebook https://www.facebook.com/romeninitalia
Numai bine.
Buna ziua doresc sa stiut daca avocatul c'è ma va reprezenta in Romania trebuie sa platesc inainte Sau dupa divort ?
Posta un commento