Demonizarea românilor din Italia, văzută cu ochii reporterilor marilor ziare străine

18 Mar 2009 Claudia Stanila

Despre actualul climat intolerant privind românii din Peninsulă am cerut opinia câtorva corespondenţi de la Roma ai unor publicaţii străine: Tobias Piller, corespondent din Italia pentru cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ şi preşedinte al Presei Străine din Italia, Jeff Israely - „Time Magazine“, Gabriele Fontana, Radio şi Televiziunea Elveţiene, şi Salvatore Aloise, corespondent „Le Monde“ şi „Arte“.

Impulsurile xenofobe sunt exploatate de politicienii italieni

Politicienii italieni prezintă românii ca întruchipare a răului
• Tobias Piller, corespondent al „Frankfurter Allgemeine Zeitung“


Ce crezi despre actuala atmosferă incendiară privind românii din Italia?
În primul rând, situaţia actuală este o consecinţă a proastei administrări de către guvernul italian a unei teme precum cea a siguranţei naţionale.

S-au redus sumele alocate forţelor de poliţie, jandarmeriei sau magistraturii. Iar acum, după aceste economisiri arbitrare, se încearcă în mod populist a se recupera „petice“ de siguranţă. Cu intenţia vădită de a demonstra - contrar lipsei de reuşită pentru moment – că problema siguranţei în Peninsulă se rezolvă.

În al doilea rând, cred că ziarele italiene sunt mult prea senzaţionaliste. În plus, comunitatea de imigranţi români este la momentul actual foarte numeroasă, la asta adăugându-se şi problema lipsei frecvente a distincţiei între cetăţenii romi şi români, fapt generator de multe confuzii. Rezultă de aici o problemă de imagine pentru România.

Desigur, 5% delincvenţi dintr-un total de 500.000 de persoane reprezintă un număr mai mare decât 5% din 50.000 de oameni. Şi cum românii reprezintă prima comunitate de imigranţi în Italia, este mai mare posibilitatea de a găsi mai des în rapoartele poliţiei un act infracţional comis de români.

Ce părere aveţi despre modul în care tema românească a fost tratată în mediile politice şi în mass-media italiene?
Cred că există politicieni italieni care fac foarte mult populism pe tema siguranţei naţionale - subiect foarte en vogue la ora actuală în Italia. Lideri care încearcă să demonstreze alegătorilor cât sunt ei de grozavi în a le asigura siguranţă, graţie diverselor soiuri de decrete, patrule. Asftel, românii devin întruchiparea Răului de care trebuie să te aperi.

Crezi că în România nu se întreprind suficiente demersuri pentru promovarea unei imagini culturale în Italia?
Un aspect îngrijorător rezidă în faptul că lipseşte în Italia o aşa-zisă identitate pozitivă a României. Care este aportul cultural al României la valorile europene, istoria sa, identitatea sa economică, care sunt aspectele pozitive ale ţării dumneavoastră? Şi dau în acest sens un exemplu extrem: dacă un francez comite o crimă hidoasă, riscul ca opinia publică să asocieze întreaga naţiune franceză cu criminalul este improbabil. Dacă, în schimb, este prins un criminal român, nu există nimic care să vină în minte pentru a cumpăni imaginea defavorabilă. Unicul lucru de care-şi amintesc este Ceauşescu. Există în Italia multă ignoranţă în ceea ce priveşte faţa cealaltă, înseninată, a României. Este vital ca România să se prezinte în străinătate şi cu aceste aspecte.

Ai putea face un paralelism între abordarea germană şi cea italiană a procesului imigraţional?
A integra turci, una dintre comunităţile de imigranţi cele mai numeroase din Germania, persoane de religie musulmană în majoritate, este un proces şi mai dificil decât a integra români, creştini, de aceeaşi religie, deci cu majoritatea vechilor cetăţeni europeni. Integrarea românilor în Italia ar trebui să fie un proces mult mai simplu, există atâtea avantaje privind similitudinea de limbă şi de cultură latine. Italia pare însă a fi ignorat faptul de a fi o ţară de imigraţie. Dacă însă acum câţiva ani comunitatea de imigranţi din Italia număra un milion de persoane, la ora actuală a ajuns la peste 5 milioane. Şi acum toate problemele au sărit în aer, nu numai în ceea ce-i priveşte pe imigranţii din ţara dumneavoastră. S-au trezit confruntaţi brusc cu atât de multe probleme nesoluţionate. Acum cinci ani se vorbea în termeni difamanţi de albanezi.

Şi italienii erau ţapi ispăşitori pentru infracţiuni în Elveţia anilor ’50
• Gabriele Fontana, Radio şi Televiziunea Elveţiene

Imigraţia: ameninţare sau bogăţie?
În mod sigur o bogăţie, percepută însă ca o ameninţare. Aş tinde să asociez comunitatea de imigranţi români în Peninsulă celei a italienilor în Elveţia în anii ’50-’60, când aceştia erau principalul grup străin. În Italia sosesc imigranţi din toate părţile. În Elveţia era un noroc faptul că majoritatea imigranţilor veneau dintr-o singură ţară, şi anume din Italia meridională, şi, în consecinţă, era mai uşor de controlat fenomenul. Astăzi, în Italia, comunitatea românească a devenit atât de numeroasă încât supravegherea în mod mai structurat a acestei integrări de economie, de populaţie n-ar putea produce decât avantaje atât pentru comunitatea românească, cât şi pentru cea italiană. Din păcate, nu se face un raţionament de acest tip şi, cum românii sunt grupul cel mai masiv de imigranţi, sunt percepuţi ca o ameninţare. Spun „din păcate“ pentru că un alt discurs ar putea aduce numeroase avantaje Italiei în primul rând.

Care crezi că este sorgintea acestei prejudecăţi împotriva românilor?
În Italia este răspândită părerea conform căreia din România sosesc în mod foarte uşor infractori români. Şi asta întrucât statul italian nu este disuasiv în ceea ce-i priveşte. Apoi, din punct de vedere social, Italia este o ţară aproape de faliment. În cazul unei situaţii de tensiune, de criză lipseşte în Italia un sistem eficace de amortizatori sociali. Şi atunci spectrul tradiţional al străinului perceput ca un duşman este fluturat cu succes, având priză mai ales în straturile populare, în periferii: acolo unde se răspândesc mult mai uşor sentimentele xenofobe. Locuri unde, în special, comunităţile imigrante sunt mai numeroase. Mi se pare foarte curioasă această relaţie dintre romi şi români. Înainte erau românii care insistau să se demarcheze net de romi, ţineau foarte mult la distincţie, iar acum pare să se fi inversat rolul. Acum romii sunt cei care insistă: „Noi suntem romi, nu suntem români. Sunt furioşi pe noi crezând că suntem români“. Mi se pare foarte semnificativ modul în care, în mai puţin de un an, s-au răsturnat complet lucrurile. Acum romii se apără de „acuza“ de a fi consideraţi români.

Ce crezi despre modul în care mass-media italiene au tratat tema imigranţilor români?
Cazul românilor acuzaţi de viol reprezintă doar o altă variantă a acestei derive a spaţiului deţinut de „cronica neagră“ în presa italiană: toate aceste pagini dedicate delictelor, crimelor, cazurilor judiciare. Cazul de la Caffarella face parte dintr-un şir de alte evenimente: delictul Erba, Garlasco, Amanda Meredith, fiecare cu semnificaţia sa simbolică. Aceste cazuri de viol intervin într-un context particular după momentul Guidonia sau scena imigrantului indian căruia i s-a dat foc, vehiculând ideea brutalităţii primare a anumitor populaţii considerate periculoase. Idee specifică conform căreia clasa socială cea mai defavorizată reprezintă ameninţarea din umbră. Este prea puţin relavantă în sine această poveste de la Caffarella. Căci într-o ţară de 50 de milioane de locuitori, violurile - fără să le enumerăm pe cele care se petrec în familie şi care sunt majoritare - sunt inevitabile. Fără a fi, desigur, acceptabile. Vor exista întotdeauna. Nu pentru că, aşa cum spune Berlusconi, femeile italiene sunt frumoase, provoacă dorinţe, ci pentru că reprezintă un tip de agresiune aparţinând în mod „fiziologic“ unei societăţi. Asemenea infracţiunilor de furt sau omuciderilor. Ceea ce mi se pare în schimb extrem de relevant este că un asemenea caz devine serial, ocupând paginile ziarelor zile şi săptămâni în şir. Astfel încât cititorul aşteaptă în mod natural urmarea.

Alarma împotriva violurilor părea să fie, de fapt, o alarmă privind agresiunile atroce comise de bărbaţi români...
Este, oricum, evident că trebuie să se ţină cont de faptul că întrucât românii sunt cea mai numeroasă comunitate de străini în Italia, creşte în mod proporţional şi numărul delictelor comise de aceştia. Este matematic. Unii afirmă - şi poate fi o teorie destul de seducătoare, dar nu ştiu cât de fundamentată - că o cauză a răspândirii criminalităţii în rândurile imigranţilor ar rezida în acumularea de frustrare, resentimente şi disperare. Oamenii îşi părăsesc ţara natală cu speranţa, visul unei vieţi mai bune, iar când realitatea se revelează a fi diversă şi prea crudă, ar fi tentaţi să caute căi mai rapide de câştig, de „realizare“ economică. Aşa cum te pot ajuta, conaţionalii te pot şi şantaja sau exploata în exil. Şi astfel se poate întâmpla ca grupuri naţionale mai numeroase decât alţii să fie semnalate drept mai periculoase. Devin ţapul ispăşitor pentru toate relele. Cum s-a întâmplat în Elveţia cu italienii când erau grupul de imigranţi cel mai consistent.

Va fi posibil un preşedinte român în Italia precum Obama în SUA?
• Jeff Israely, „Time Magazine“

Românii în Italia: tensiuni atât de grave sau, mai degrabă, instrumentalizare politică şi mediatică?
Conflictul dintre imigranţi şi băştinaşii locurilor face parte din experienţa de imigraţie din orice ţară. Este aproape anormal să credem că procesul de imigrare nu presupune conflict. În mass-media, orice delict, orice crimă comise de un român sunt prezentate în detaliu ca o agresiune. Interpretarea care se dă oricărui delict comis de români reliefează o anumită imagine a românilor asociată delincvenţilor. Şi asta deşi ştim bine cu toţii că infractorii români reprezintă o minoritate. După marocani şi ulterior albanezi, acum rolul imigrantului rău este jucat de către români. Italia nu este singura ţară care se confruntă cu acest tip de conflicte în ceea ce priveşte imigranţii. Însă, în Italia, tonurile sunt mai aprinse fie pentru scopuri politice, fie pentru că ziarele au un fir narativ. Şi se întorc mereu la această narativă, pe de o parte pentru a face vânzare, iar, pe de altă parte, din comoditate.

Ai vorbit de motive politice. Abordarea imigraţiei pare să fi devenit mai degrabă o chestiune ideologică.
Într-adevăr. Atât guvernul naţional de dreapta italian, cât şi Primăria Romei de dreapta au jucat cartea securităţii, miza fiind voturile. Există oameni politici cinici care ştiu prea bine că prezentarea imigranţilor drept un pericol concret - fiind deci, nevoie de un guvern puternic pentru a asigura siguranţa - este o cale sigură de a câştiga voturi. Ar trebui ca aceşti politicieni care joacă cartea alarmismelor să fie condamnaţi în mod ferm. Căci se joacă, de fapt, cu existenţa persoanelor şi a viitorului unei societăţi.

Nu este un paradox ca un popor care a avut o experienţă de imigraţie atât de importantă să fie ostil noilor imigranţi?
Ar fi interesant de pus aceeaşi întrebare la Bucureşti în legătură cu ce se poate crede despre chinezi, moldoveni, indieni, arabi. Poate şi în România imigranţii din ţările mai sărace, anumiţi străini, pot fi priviţi cu suspiciune. Situaţia de a accepta străinul este o provocare, scoţând la iveală ce este mai intolerant în noi.

Care este imaginea românilor în America?
În America nu există o problemă cu românii, asociem încă România cu Nadia Comăneci.

Visul american ar putea fi înfăptuit şi în Europa: un marocan preşedintele Franţei şi un român - la ora actuală sună aproape blasfemiator - preşedinte al Italiei?
Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla. America a demonstrat cu alegerea lui Obama o capacitate de a uimi. Sarkozy este deja o schimbare pentru Franţa, fiind fiul unui imigrant. Viteza cu care a avut loc schimbarea în America este un bine în sine. Însă speranţa nu este suficientă: problemele răman, ca şi prejudecăţile. Europa încă nu este pregătită, este nevoie de timp.

„Italienii, asimilaţi cu mafia atâta vreme, ar trebui să fie mai atenţi cu generalizările“
• Salvatore Aloise este din 1988 corespondentul din Italia al cotidianului francez „Le Monde“ şi al postului de televiziune Arte.

Esti de 20 de ani corespondentul cotidianului „Le Monde“ în Italia. Cum apreciezi evoluţia climei privind imigranţii români?
Este o derivă periculoasă. S-a transmis în mass-media, dar şi în rândurile opiniei publice italiene ideea conform căreia imigranţii ar constitui un pericol. Iar această imagine a străinilor periculoşi reprezintă un risc foarte mare. De când a fost comis violul de către românul Mailat, această imagine a început să aibă priză chiar şi în rândurile reprezentanţilor stângii politice italiene. Şi anume ideea conform căreia responsabilitatea unei crime ar incumba tuturor românilor, iar nu doar - aşa cum ar fi firesc – autorului ei. Se inşiruie delicte diverse unele după altele, omiţându-se prezentarea lor cu raţionalitate, cu echilibru. Multe publicaţii au început să urmărească această retorică generalizatoare. La începtul secolul XX, Italia a trecut ea însăşi prin această tristă experienţă a generalizărilor periculoase când italienii erau asociaţi mafiei. De aceea cred că italienii ar trebui să fie primii atenţi faţă de utilizarea generalizărilor facile.

Statisticile relevă însă prezenţa unei rate a criminalităţii mai mari în rândurile comunităţilor de imigranţi.
Ar trebui să se studieze dacă această situaţie nu este cumva facilitată şi de conjunctura politică. Mă refer la toate obstacolele birocratice pe care le încurajează cumva clandestinitatea, munca la negru. Astfel creşte riscul creării unor situaţii de promiscuitate şi apoi de delincvenţă.

Consideraţi că se acordă aceeaşi relevaţă şi în cazul în care victima este un român sau un imigrant în general?
Nu, din păcate. Se omite acordarea aceluiaşi spaţiu în cazul în care victima unei infracţiuni este român sau alt imigrant. De pildă, cum s-a întâmplat recent cu românca agresată sexual de un bărbat italian. A fost o ştire de câteva rânduri într-una dintre ultimele pagini ale unui cotidian.

Sondaje de opinie evidenţiază un procentaj îngrijorător de ridicat de italieni care îi considerau pe români nesuferiţi.
Aceste percepţii nu sunt altceva decât rezultatul inevitabil al generalizărilor de care pomeneam mai înainte. De aceea cred că mass-media şi politicienii trebuie să fie atenţi la ce mesaje transmit opiniei publice. Căci influenţarea în special a oamenilor simpli este inevitabilă. Un exemplu elocvent în acest sens este celebra scrisoare pe care un cetăţean italian i-a adresat-o acum câteva luni lui Veltroni: „Ajutor! Pe zi ce trece devin tot mai rasist. Când văd zilnic români furând în tramvaie, atitudini necivilizate...“. Şi apropo de cifre. Dacă se studiază contribuţia românilor la produsul naţional brut italian, se constată că fac parte integrantă din societatea italiană. În schimb, pare a se transmite ideea că ar exista cetăţeni de serie A, iar alţii de serie B. Viziune care nu poate da naştere la nimic bun. Pe unda acestei derive alarmistice s-a ajuns de-a dreptul să se întocmească legi care frizează rasismul, precum aceea constând în dublarea pedepsei pentru o infracţiune în cazul în care autorul sau este clandestin sau nu se afla în mod legal pe teritoriul italian.

Fonte: Cotidianul