Autor: Teodora Vasâlca
Politicienii nu au făcut suficient pentru românii plecaţi în străinătate şi ei vor sancţiona dur acest lucru la alegerile din 2012. În plus, modelul de politician care are succes pentru românii din diaspora este actualul preşedinte, Traian Băsescu. "Cei mai duri în a sancţiona minciuna sunt românii din străinătate, care nu au ce pierde. Pe ei nu ai cu ce să-i minţi, nu ai ce să le oferi: nu poţi să faci campanie în străinătate cu zahăr, făină, ulei", susţine, într-un interviu acordat EVZ, liderul PDL Diaspora, William Brânză.
Acesta a mai vorbit despre cum au fost afectaţi de criză românii din afară, despre schimbările pe piaţa forţei de muncă, dar şi despre şansele ca bugetul pe 2010 să fie aprobat anul acesta de parlament.
Ultimele date publicate de Banca Mondială arată că remiterile românilor din străinătate vor fi mai mici decât în 2009. Cum explicaţi acest fapt?
Spania, unde avem peste un milion de români, este în plină criză, are şomaj declarat de peste 21%. Sunt zone unde chiar a depăşit 25%. Nu mai vorbesc de cei care au finalizat şomajul şi sunt fără venit. Aş mai da exemplul Greciei, care ştim cu toţii în ce situaţie se află, unde ar fi peste 400.000 români. În Italia avem aproape 1,5 milioane români. Sunt ţări, ca şi România, în plină criză, toate trec prin aceeaşi situaţie.
„Parlamentarii nu pleacă acasă cu banii de la buget”
William Brânză, şeful PDL Diaspora, respinge ideea cumpărării de voturi în parlament de către putere, pentru adoptarea bugetului pe 2011.
Este normal ca banii trimişi de români în ţară să fie din ce în ce mai puţini, pentru că în primul rând s-a diminuat salariul în străinătate. Dacă în 2007, un meseriaş câştiga 1.500-2.000 de euro, iar femeile care lucrau în restaurante sau în case pe post de îngrijitor luau aproximativ 800-1.000 euro, acum constatăm că cei care mai au de muncă, dacă mai câştigă 700-1.200 de euro, bărbaţii, iar femeile în casă dacă mai ajung la 500-600 euro. Mă refer la Spania, Italia, dacă vorbim de Portugalia, salariile sunt mult diminuate.
Asta dacă mai au un serviciu...
Vorbim despre aceia care mai au fericirea de a avea un serviciu. Dacă în 2007 au fost trimişi peste 7 miliarde de euro oficial, acum şi la jumătate dacă ar fi acei bani, tot am sta destul de bine.
Pe mine, ca parlamentar de diaspora, mă interesează sentimentul lor naţional, care în ciuda crizei este în continuă creştere, iar ataşamentul şi devotamentul lor faţă de România este în continuare accentuat. Acei bani pe care îi trimit în România ar putea să-i cheltuiască unde lucrează, dar, în ciuda condiţiilor grele, sufletul lor stă tot în România. Noi avem plăcutul "păcat" de a nu ne despărţi de patria mamă. Indiferent câţi ani i-ar despărţi de România, nu se pot împăca cu gândul că altă ţară este mai plăcută.
Românii acceptă în continuare condiţii dure de muncă
Aveţi date şi referitor la numărul de angajaţi sau de şomeri?
(...) Românul acceptă în continuare condiţii dure de muncă, un program extraprelungit, ore suplimentare neplătite şi de multe ori munca la negru. Asta în ideea că este plecat în străinătate, nu la plimbare, şi într-o perioadă X trebuie să facă ceva, să vină cu nişte bani acasă şi din ei să îşi facă o situaţie. Pe câtă vreme un cetăţean din Spania sau Franţa ori din altă parte pesemne se mulţumeşte cu ajutorul social. Pentru români, deja când l-a dat în şomaj are o stare de nelinişte, pentru că el s-a dus acolo să muncească.
Pentru anul viitor, situaţia s-ar putea îmbunătăţi?
Pe creştere economică mizează şi ţările unde avem comunităţi de români (Franţa, Spania, Germania, Italia). Locurile de muncă ce vor fi scoase pe piaţă vor fi asaltate în primul rând de români. Noi ne bucurăm când trimit bani acasă, pentru că aceşti bani au contribuit la bugetul român.
Foarte puţin am făcut noi, clasa politică, pentru cei de afară. Dacă ne uităm la ce a făcut politicul pentru ei, constatăm că foarte puţine lucruri. Pentru aproximativ 9 milioane de români în străinătate sunt şase parlamentari, pe câtă vreme la o populaţie de câteva sute de mii de locuitori într-un judeţ, numărul de parlamentari este mult mai mare. Românii din străinătate vor sancţiona acest lucru destul de dur în 2012 – vor vota persoana, politicianul, partidul care s-a ocupat de ei, nu pe cel care le-a promis.
Din păcate pentru mulţi politicieni, ei au luat un model, un standard de politician, preşedintele Traian Băsescu, şi aici au luat partea de dinamism, de activitate, de a spune lucrurilor pe nume. Se regăsesc în tot ceea ce face şi spune domnul preşedinte şi atunci modelul de implicare declarativ, nu faptic, modelul de minciună, de om care nu se implică este cel pe care îl sancţionează cel mai mult posibil.
Şi care ar fi acest model de minciună?
Modelul Geoană, care le-a promis 25.000 euro în speranţa că va câştiga ceva, neînţelegând, de fapt, că cei mai duri în a sancţiona minciuna sunt românii din străinătate, care nu au ce pierde. Pe ei nu ai cu ce să-i minţi, nu ai ce să le oferi. Nu poţi să faci campanie în străinătate cu zahăr, făină, ulei. Nu ai cum. Acolo nu faci campanie decât cu un program politic corect, decât implicându-te şi implicându-i şi pe ei la reformarea României.
Sper să vină momentul când mulţi dintre ei vor conduce instituţiile statului, pentru că avem studenţi, doctori de la Oxford, de la Cambridge, care se specializează şi sunt la schimburi de experienţă în anumite instituţii din Occident, dar dorinţa lor este să vină în România.
Şi ce salarii li se oferă în România?
Dacă ne uităm la anumite instituţii teoretic controlate de stat, mă refer la Eximbank, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, CNVM, constatăm să salariile sunt de mii, poate zeci de mii de euro.
Astea sunt câteva exemple, dar ce facem cu ministerele, de exemplu? Sau aici nu avem nevoie de oameni...
Ba da. Cred că pentru un tânăr căruia îi poţi pune la dispoziţie varianta să lucreze ca secretar de stat, ca subsecretar de stat, şi cea de a lucra în străinătate la privat pe mai multe mii de euro, s-ar putea să îl atragă să vină să lucreze pe 1.000-1.000 şi ceva de euro, cât este un salariu de secretar de stat, pentru că nu luaţi în calcul numai acest salariu. Gândiţi-vă că secretarul de stat are post de demnitar şi are şi o locuinţă şi o maşină de la RAPPS. Iată facilităţi destul de mari, care pe tânărul nostru masterand în străinătate îl costă. Deşi ia 3.000-5.000 de euro, când începeţi să îi scădeţi casa, masa, maşina şi multe alte cele, s-ar putea să nu rămână cu mare lucru.
În plus, din poziţia de demnitar îşi poate impune punctul de vedere, este mult mai vizibil.
Sunt străini dispuşi să muncească pe salariile din România
În toamna lui 2008, când s-au făcut simţite efectele crizei şi la noi pe piaţă, unii analişti anunţau un val de români care se vor întoarce în ţară şi vor îngroşa numărul şomerilor. Totuşi, nu s-a întâmplat chiar aşa. De ce?
Au fost nişte analize făcute la birou, al celui care nu cunoaşte diaspora. Foarte mulţi români din străinătate sunt din provincie, din zonele sărace, de la ţară. Foarte puţini din zonele urbane şi mai ales marile oraşe. Singura lor distracţie era să iasă o dată pe săptămână să bea o bere sau o ţuică la bufetul din comună. De ce s-ar întoarce? Posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă în România, în locul de unde a plecat, este mult mai mică. Ar veni acasă unde de multe ori nu mai au nimic.
Plus că şi-au schimbat standardul de viaţă...
Nu mai vorbim de standardul de viaţă, care l-a obligat să gândească altfel, să muncească altfel, să înveţe o limbă străină. Speranţa de a avea un loc de muncă este mult mai mare în străinătate decât în comuna lui, unde speranţa e zero, cel puţin în acest moment. Nimeni nu s-a întors în speranţa de a-şi găsi ceva pe 200 de euro, posibil nici aceia. Cei care s-au întors sunt destul de puţini.
În plus, în continuare pleacă români. Ce-i drept, foarte mulţi pleacă acum pe bază de contract. În primul rând pentru că mulţi s-au fript plecând la ghici. Din 2002 până în 2008, ceva îţi găseai de muncă. Numai cine nu voia să nu lucreze, nu găsea. La ora actuală, situaţia e mai delicată. Cei care sunt de mulţi ani acolo au mai multe şanse să îşi găsească un loc de muncă decât cei care sunt de o zi, două, pentru că primii cunosc limba, obiceiurile.
Valul nou este plecarea pe contract a oamenilor profesionalizaţi – medici, asistente medicale, ingineri sau meserii ca măcelari, fierar-betonişti, care vin pentru un anume obiectiv – stadionul/sediul cutare.
S-a schimbat profilul ţărilor unde pleacă românii?
Da, înainte toţi plecau în Spania, Italia, erau un miraj. Veneai azi, mâine ceva lucrai, până te puneai pe picioare, după care începeai să ai pretenţii. Acum foarte mult vedem, mai ales pe cei cu o profesie, în ţările nordice şi Germania şi Austria. Pe agricultură, vin în Spania şi Italia, dar pe bază de concurs organizat de firme acreditate de Ministerul Muncii.
Nu pleacă atât de mulţi specialişti încât să riscăm să rămânem noi fără ei, pe anumite domenii?
Din păcate, noi nu am înţeles un lucru: piaţa de muncă este liberă. Ceea ce trebuie să ne ducă şi la principiul toleranţei, nu numai declarativ, ci şi faptic. Ne uitam chiorâş, puţin strâmb la Italia, Franţa, Spania când spuneau că îi invadează românii. Dar ei au înţeles că totuşi piaţa de muncă e liberă. Pe de altă parte, acest lucru începe să se întâmple şi în România. Pentru că dacă românul pleacă pentru 500 sau 1.000 de euro, a lăsat în România pe 200-300 de euro cât era plătit. Acest post liber de ce să nu îl ocupe cetăţeanul moldovean, ucrainean, filipinez, chinez etc.? Câtă vreme vine pe bază legală, este bine primiţi. Că el e mulţumit cu 100-200-300 de euro.
Noi dorim o Europă a toleranţei, dar noi deocamdată nu deschidem graniţele. Românul de ce găseşte de muncă acolo? Pentru că spaniolul nu mai vrea să facă acea muncă, pentru acei bani. Cum şi medicul din Germania pleacă în America, pentru că ia 10.000 de euro. Noi ne plângem că ne pleacă medicii. Nu-i un motiv de bucurie, dar nici de pasivitate continuă, să nu completezi acel loc de muncă cu un specialist filipinez, marocan...Poţi să completezi pe salariul pe care ţara i-l poate acorda.
De ce nu se întâmplă aceasta?
E vorba de mentalitate şi nici guvernul nu a fost pus într-o situaţie de genul acesta, dar dinamica forţei de muncă este într-o continuă dezvoltare.
Ştiţi cazuri de români afectaţi de criză într-un mod mai deosebit?
Sunt multe cazuri, pentru că marea greşeală a românilor a fost aceea de a încerca să îşi cumpere o locuinţă şi o maşină în străinătate, de multe ori cumpărându-le peste posibilităţile lor, crezând că acel corn al abundenţei va fi permanent.
Este de fapt comparativ cu ce s-a întâmplat în România. A fost acel miraj, acea tendinţă firească de a avea. Şi s-au aruncat în datorii foarte mari, au muncit ani de zile pentru un avans, l-au dat băncilor pentru a cumpăra un apartament pe sute de mii de euro. Din cauza crizei, a şomajului, au ajuns însă în imposibilitatea de a-şi mai plăti ratele. Atunci au mers cu cheile de la casă şi de la maşină, le-au pus băncii pe masă, au pierdut tot avansul, toate ratele plătite de 2-5 ani. Sunt foarte mulţi care acum stau pe la prieteni, cei care mai au bani îşi mai plătesc o chirie foarte modestă, care nu – stau pe unde apucă. Nu mai au pe cine învinovăţi – pe statul român sau guvernul Boc. Unii nici nu s-au dus la o casă sau maşină modestă – ci la maşină BMW.
Toate economiile lor s-au dus în avansul acelei case sau maşini, iar acum au rămas să o ia de la zero. Cazuri sunt destul de multe. E comparativ cu ce a făcut o parte a românilor în România – s-au aruncat în datorii foarte mari, pe case, pe plasme, pe perdele, mobilă şi acum au probleme. De ce? Pentru că se dădea foarte uşor credit.
Parlamentarii nu pleacă acasă cu banii de la buget
Ce şanse sunt ca bugetul pe 2011 să fie aprobat anul acesta în plenul Parlamentului?
Avem toate şansele, în primul rând pentru că avem o majoritate clară şi nu pot fi defecţiuni astfel încât legea bugetului să nu fie votată până pe 23 decembrie.
Ce puncte ar putea crea cele mai mari dispute, în dezbatere?
Fiecare parlamentar va dori bani pentru judeţul lui, aici vorbim despre construcţii, infrastructură. Vom asista cu siguranţă, cum s-a întâmplat şi în alţi ani, la amendamente mai puţin plăcute, care se refereau la anumite instituţii unde un anumit buget era obligatoriu. Mă refer, de pildă, la instituţia prezidenţială, care cu siguranţă va fi atacată, pentru că va face deliciul partidelor de opoziţie sau al unor trusturi de presă. Vor fi atacate şi bugetele anumitor instituţii care deja sunt sărăcite - SRI, SIE, Apărare.
Cât costă un vot pentru buget?
Nu avem nevoie de aşa ceva, pentru că deţinem majoritatea. Chiar în cazul în care ar fi aşa, dacă i s-ar da bani parlamentarului, nu i se dau bani negri în buzunar, ca să plece acasă cu ei. Fie este al puterii, fie al opoziţiei, banii sunt pentru infrastructură – drumuri, poduri -, şcoli, ori reconstrucţia oraşului din care face parte. Apare şi factorul politic, pentru că omul te votează peste doi ani pentru ceea ce ai făcut. Vom încerca să fim echilibraţi, astfel încât şi parlamentarii puterii, şi cei ai opoziţiei să primească bani egali, dacă vin cu propuneri corecte.
Credeţi că deficitul de 4,4% ţintit pentru 2011 va putea fi respectat? Ştim că există o presiune foarte mare pe cheltuieli.
Avem acord cu FMI pe care trebuie să-l respectăm, dar garanţii nu poate să dea nimeni, decât pentru o execuţie bugetară corectă. Aşa cum ne-am asumat şi creştere economică de 1,5%. Sperăm să fim aproximativ în marja a ceea ce am declarat, şi România să aibă anul viitor un minim de 1,5% creştere economică.
Unde ar putea să fie cea mai mare presiune pe cheltuieli, de ce s-ar depăşi ţinta de deficit?
Din păcate, mai avem anumite instituţii ale statului, anumite ministere care nu au finalizat reforma. Aici m-aş referi la achiziţii. Constatăm în continuare că se întâmplă achiziţii de mobilă, de televizoare, de plasme, deşi sunt interzise şi vor fi interzise şi anul viitor. Sunt anumite persoane care consideră că sunt mai presus de lege. Ei cheltuie banul public şi suportă consecinţele când vine controlul peste ei, dar din păcate banii s-au cheltuit.
Fonte: EVZ.ro
Nessun commento:
Posta un commento