Acasa...‏

ACASA...

"mie dor , de acasa mie dor...."
Tudor Ghoeorghe cu vocea lui minunata ma poarta in trecut.
E sambata seara , sant aici acasa la mine , insa lipseste ceva. Nu stiu bine ce , poate parfumul sambetelor din trecutul meu ,acel parfum de ciorba de gaina ce fierbe incet la focul mic , amestecat cu mirosul inebunitor de sarmale facute cu vita de vie si frunze de potbal culese in acea zi, din gardina de devale. In acel miros placut noi copii adormiam, intre timp , mama termina incet de dres ciorba si lasa focul sa moara .
Duminica,
Ne trezeam dimineata devreme . Aveam de calact rochiile noi ,si fierul trebuie lustruit si umplut cu carbuni. Batiste parfumate cu colonie si frumos impaturite .Se pleca la biserica. Noi trei surosi tinandu-ne de mana , in urma noastra, mergea incet, mandra, mama. La Ogel sau trezit si muzica rasuna peste sat. Aveau boxe mari, puse pe veranda si vocea minunata a Mariei Ciobanu ne invaluia. Ma trezeam fredonand incet cu ea...
"....doar o mama poate sti
ce e dorul de copii....."
Orele treceau in graba si in sfarsit ne intoarcem acasa. Ne schimbam de hainele bune si pregatem pranzul. Fiecare facea ceva. Una aducea apa de la fantana, alta punea ceaunul pe foc pentru mamaliga, alta facea focul cu gaterje uscate. Incalzim mancarea si ne punem la masa toti. Mama si noi 5 copii. Taticul e plecat de mult in lumea umbrelor. Ne crestea singura si incearca sa nu ne lipsesca nimic .
Ne odihneam cateva ore dupa masa. Noi fetele abia asteptam sa ne pregatim pentru a pleca la joc. In comuna era in fiecare duminica joc. Impreuna cu prietenele noastre ne indreptam spre sala de joc. La fiecare poarta, pe banci, stau batranele si femeiele maritate. Le salutam trecand . Povestim fiecare nimicuri importante per noi "domnisoare" . Se auzea in departare toba cum suna. Picioarele grabesc pasul fara sa vrea la sunetul muzicii care ajunge pana la noi. Sala de joc era plina cu tineri . Baieti si fete . Ne prindeam in hora saltand, lasandu-ne purtate de muzica . uneori muzica te prinde, joci si singurul gand e sa nu pierzi ritmul. Ma uit uneori la Ion cum joaca si o invidiez un pic pe verisoara mea ca e asa norocosa sa stea langa cineva care stie sa joace asa de bine.Santem tinere si singurul gand era sa ne gasim un prieten si sa jucam in hora mare.
Ni se parea ca duminica era atat de lunga si orele treceau incet in sunetul muzicii.
..."Mama esti mai frumoasa ca o duminica fara sfarsit"... Duminica avea un parfum special, parfum pierdut pe drum.

Maria Dorina Cozma
(mariadorina@alice.it)