Autori Delia Coşereanu , Iulia Maximinian
Data: 6 apr 2009
Conaţionalii se află atât în zonele sărace, cât şi în cele puternic industrializate ale Peninsulei. Pentru a evidenţia deosebirile dintre extremele economice ale Italiei, am comparat salariile şi cheltuielile a două familii de români din nord şi din sud.
Palermo: Seara, pentru a se relaxa, întreaga familie se adună în camera copiilor Foto: I. MAXIMINIAN
Marius Valentin Dragu (32 de ani), soţia sa, Ionela Iulia Dragu (34 de ani) şi cei trei copii ai lor, Cristian, 12 ani, Anamaria, 7 ani, şi Ionuţ, 5 ani, locuiesc la Palermo, în sudul Italiei. Iulia este casnică, iar Marius munceşte la şantierul naval, unde se ocupă de instalaţii şi sudură.
După doi ani de lucru la negru, anul acesta Marius a semnat un contract de muncă, a obţinut rezidenţa, iar în scurt timp el şi familia sa vor primi acte italiene.
Simona Serediuc (29 de ani) locuieşte la Torino, în nordul Italiei, din 2003, împreună cu soţul ei, Sorin, care are aceeaşi vârstă. Ei au un băiat de 2 ani, Sebastian, care s-a născut şi a crescut în Italia. Sorin, originar din Burdujeni, Suceava, a obţinut un contract de muncă în 2005.
În prezent, bărbatul lucrează ca sudor în localitatea Beinasco, lângă Torino. Despre începuturile de clandestin, Simona povesteşte: „Locuiam într-o casă cu patru camere, asigurată de patronul soţului meu, în care eram eu şi opt băieţi, marocani şi italieni, muncitori la aceeaşi firmă”.
Aceeaşi profesie, salarii diferite
Bărbaţii din ambele familii lucrează în prezent ca sudori, iar femeile sunt casnice. Deosebirea constă în numărul de copii, familia din Palermo având trei, în timp ce torinezii au unul singur.
În sud, familia Dragu are un venit lunar de 2.161 de euro: salariul lui Marius, de 1.200 de euro, alocaţiile copiilor, 381 de euro, ajutorul social pentru mamă, 300 de euro şi bursele de excelenţă ale copiilor care merg la şcoală, de 280 euro.
Chiria şi întreţinerea costă 500 de euro pe lună, iar alţi 450 de euro ajung lunar în România pentru o rată bancară. Mâncarea îi costă 400 de euro pe lună. „Nu ducem grija zilei de mâine. Cu 2.000 de euro lunar trăim normal, dar nu putem economisi”, spune Marius.
Torino: Familia Serediuc economiseşte lunar Foto: D. COŞEREANU
În nord, familia Serediuc se bazează lunar pe suma de 2.337 de euro, provenită din câștigurile de circa 2.200 euro a lui Sorin şi alocaţia de 137 de euro a copilului. Pentru alimente, familia cheltuieşte cam 700 de euro lunar, iar chiria este de 420 de euro, plus 200 de euro pentru întreţinere.
După perioada foarte dificilă de început a vieţii lor de imigranţi în Peninsulă, membrii familiei Serediuc au reuşit să economisească bani pentru a începe construcţia unei locuinţe în România.
Nivel de trai diferit
Diferenţele dintre sudul sărac al Italiei şi nordul care dă tonul economiei ţării se reflectă mai ales în salariile membrilor celor două familii. Dacă la Palermo Marius câştigă 1.200 de euro, la Torino, Sorin poate ajunge la o sumă aproape dublă. Astfel, în condiţiile în care cheltuielile de chirie şi întreţinere nu diferă semnificativ, cei din nord îşi pot permite să facă şi mici economii.
Mâncarea este singura categorie de cheltuieli care îi avantajează pe rezidenţii din sud. „Reuşim să ne descurcăm şi cu bani mai puţini. La piaţă totul este mai ieftin decât în magazine“, ne spune Marius.
Sursa: Adevarul.

Nessun commento:
Posta un commento