La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

mercoledì 25 febbraio 2009

Studenţii români din Italia, scrisoare către Silvio Berlusconi, împotriva discriminării


24 februarie 2009

Studenţii români din Italia i-au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Consiliului Miniştrilor din Italia, Silvio Berlusconi. Aceştia îi solicită lui Berlusconi să ia atitudine faţă de actele de discriminare care au loc împotriva românilor. Reprezentanţii Ligii Studenţilor Români din Străinătate au făcut un apel şi pentru presa italiană, care este rugată să prezinte lucrurile aşa cum sunt.

În scrisoarea adresată lui Silvio Berlusconi, studenţii români îşi exprimă îngrijorarea faţă de actele de discriminare şi xenofobie, a căror ţintă sunt cetăţenii români din Italia.

"Noi, Liga Studenţilor Români din Străinătate, vă rugăm să luaţi în considerare apelul nostru şi să ne susţineţi luând atitudine în ceea ce priveşte discriminarea românilor" scriu studenţii.

Autorii scrisorii spun că prin demersul lor nu încearcă să justifice actele criminale, în care sunt implicaţi români. "Nu acceptăm ca imaginea tuturor românilor şi a ţării noastre să fie denigrată şi condamnată pentru faptele câtorva persoane" arată aceştia.

În scrisoare se mai menţionează faptul că cei mai mulţi dintre cetăţenii români care se află în Italia sunt persoane cinstite şi care muncesc în mod legal. Demersul studenţilor români vine după ce în ultimele zile presa italiană a prezentat foarte multe infracţiuni în care au fost implicaţi cetăţeni români.

Sursa: Antena 3

Nessun commento:

Posta un commento