La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza dal paese natale.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Comunitatea Românească în Italia

Locul unde comunitatea românească se regăsește zilnic în știri, noutăți, mărturii, informații și sfaturi, pentru a nu uita rădăcinile și a trăi mai bine departe de țara natală. Informații utile pentru românii care trăiesc în Italia, despre oportunitățile pe care le oferă realitatea din jur și pentru a deveni cetățeni activi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate! Commenta gli articoli pubblicati!

martedì 23 settembre 2008

În România, trei milioane de oameni trăiesc în sărăcie absolută


Se apropie iarna şi numărul datorncilor la întreţinere ar putea creşte în următoarele luni. Asta pentru că preţul utilităţilor s-a majorat considerabil, în vreme ce rata sărăciei continuă să rămână ridicată în România. Astfel, ultimele date ale autorităţilor arată că trei milioane de români trăiesc în sărăcie absolută.

Aceleaşi informaţii apar şi în cadrul Barometrului de Opinie Publică, realizat anul trecut de Fundaţia Soros. Cifrele sunt însă cu mult sub cele din 2000, când opt milioane de români trăiau în sărăcie lucie. Chiar şi aşa în România, rata sărăciei continuă să rămână ridicată, în comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană.

Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, cei mai săraci români locuiesc în Moldova, unde rata sărăciei absolute este de 35% din populaţie, faţă de numai 10% în Bucureşti. Datele mai arată că neajunsurile îi afectează mai mult pe cei care trăiesc la ţară, decât pe cei de la oraş.

Dintre categoriile sociale, pensionarii sunt cei mai săraci. Pâinea şi alte produse din cereale stau la baza alimentaţiei vârstnicilor, pentru că atât le permite buzunarul. Fructele, carnea sau lactatele au devenit pentru mulţi dintre aceştia adevărate delicatese. Au bani puţini de mâncare şi la fel de puţini şi pentru plata dărilor către stat. 32% dintre bătrâni au acumulat anul trecut, restanţe la întreţinere, aproape 17% n-au avut cu ce să-şi plătească lumina, iar 7% nu au putut să-şi achite abonamentul radio-TV.

''E paradoxal să trăieşti într-o ţară care de şapte ani de zile cunoaşte o creştere economică cu rate mult peste cele medii europene, şi cu toate acestea numărul celor săraci să crească. (...) Acest lucru este posibil pentru că sistemul fiscal pe care România îl are nu asigură o distribuire a rezultatelor valorii nou create prin muncă, în mod echitabil, la nivel social. Practic, săracii plătesc taxe mai mari decât bogaţii, iar veniturile disponibile care le rămân pentru cheltuielile de zi cu zi sunt foarte foarte mici'', susţine Petru Dandea, vicepreşedinte Cartel Alfa.

Sursa: Realitatea TV

Nessun commento:

Posta un commento