Postul de radio din Italia, acuzat că a difuzat o emisiune în care a ofensat imigranţii români, e anchetat de Oficiul Antidiscriminare.
Oficiul italian Antidiscriminare, subordonat direct Biroului primului-ministru, a declanşat o anchetă în cazul emnisiunii "Lo Zoo" a postului Radio 105 din Roma, după acuzaţii privind mesaje cu caracter ofensator la adresa imigranţilor români, relatează AgenParl citată de Mediafax.
"Dreptul la satiră nu se poate transforma în stigmatizarea arbitrară a grupurilor etnice sau comunităţilor naţionale", a declarat Massimiliano Monnanni, directorul Oficiului Naţional italian Antidicriminare (UNAR).
"Intenţionăm să sesizăm chiar şi Autoritatea de reglementare în domeniul audio-vizualului pentru a se evita răspândirea prin mass-media a stereotipurilor negative", precizează Monnanni.
Comunitatea românilor din Italia şi un consilier al Primăriei Romei au denunţat vineri emisiunea radiofonică "Lo Zoo", a realizatorului italian Alan Caligiuri, difuzată la postul Radio 105 din Roma.
"Emisiunile satirice ale lui Zlatan Ţiganul (n.red. - personajul interpretat în emisiune de Alan Caligiuri) sunt rasiste, vehiculând cele mai urâte stereotipuri la adresa comunităţii noastre", a reacţionat Gazeta Românească, publicaţia comunităţii românilor din Italia.
"Zlatan Ţiganul" este prezentat ca "omul care trăieşte în mizerie", făcând trafic de droguri, furând, cerând taxe de protecţie, ocupându-se de proxenetism şi trafic de copii. În plus, în cadrul emisiunii "Lo Zoo" (Grădina zoologică"), a fost difuzat un cântec în care se face referire la România, fiind numită "Zingaria" ("Ţigania"), melodia despre români conţinând versurile "iau cuţitul, fac trotuarul".
Ministrul de externe Teodor Baconschi a criticat zilele trecute emisiunea postului de radio şi a an unţat că autorităţile române vor face plângere la Oficiul Italian Antidiscriminare.
Realizatorii emisiunii "Lo Zoo", de la postul italian Radio 105, susţin, într-un comunicat, că materialele difuzate nu ar trebui să ofenseze pe nimeni, dat fiind că este vorba de o pură "satiră", subliniind că românii nu sunt ironizaţi în niciun fel, ci doar "ţiganii".
15 nov 2011
Sursa: Realitatea Net
Citeste si:
DJ-ii italieni: Este vorba de pură satiră, nimic mai mult!!
Realizatorii emisiunii despre scandalul ironizarii romanilor din Italia: Nu romanii sunt ironizati, ci "tiganii"
Leggi anche:
L'Unar apre un'istruttoria sul programma di Radio 105 per discriminazioni
La condanna dell’Unar nei confronti del programma radiofonico “Lo zoo di 105”
Discriminazione: il Ministro degli esteri romeno condanna programma radiofonico italiano, “offende la nostra comunità”
giovedì 17 novembre 2011
Postul de radio care i-a jignit pe români, anchetat de autorităţi
Pubblicato da
Anonimo
alle
21:19
Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
Nessun commento:
Posta un commento