NU MAI VREM SĂ FIM NUMIŢI CĂPŞUNARI!
VREM DREPT DE MUNCĂ!
Prăpastia care se creează pe zi ce trece între guvernanţii de la Bucureşti şi Diaspora este datorată în parte şi percepţiei pe care o au politicienii şi ziariştii români despre conaţionalii lor care au ales să trăiască şi să muncească în străinătate: “căpşunarii se întorc în august în ţară pentru vacanţă…”, “căpşunarii contribuie cu x milioane de euro la bugetul de stat”, “căpşunarii îşi cumpără maşini noi…”.
Această percepţie s-a răsfrânt direct în comunităţile de români din diaspora, efectul fiind neîncrederea în instituţiile Statului Român.
Românii din străinătate sunt oameni de afaceri, studenţi, personal medical, angajaţi în sistemul administrativ, cercetători, constructori, angajaţii subordonaţi, lucrători agricoli sau artişti - românii există la toate nivelurile în toate domeniile. Peste 2% din populaţia activă a României a emigrat în căutarea unei vieţi mai bune în UE, dar poartă acasă peste 5,3 miliarde de euro anual, adică 5% din PIB-ul naţional.
O problemă cu care se confruntă românii care muncesc în Uniunea Europeană este dreptul la muncă, o restricţie aplicată de către anumite ţări europene ca şi clauză de salvgardare (Belgia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda etc.). Acest detaliu atât de disputat în cadrul comunităţilor de români, dar departe de preocupările politicienilor de la Bucureşti, complică mult viaţa neo-cetăţenilor comunitari.
După cum declara Nikolaus van der Pas (director general în Direcţia Generală pentru Ocuparea Forţei de Muncă în UE), în ajunul intrării României în Uniunea Europeană în septembrie 2006, “aplicarea restricţiilor pe piaţa muncii nu înseamnă a fi membri de mâna a doua sau a treia, ci există măsuri de precauţie în tratatul de aderare pe care tările au dreptul să le introducă. Fără acele clauze tratatele de aderare nu ar fi fost acceptate de către statele membre. Dar această măsură trebuie făcută în mod justificat, şi nu incorect.”
În practică, toate membrele UE, imediat după aderare întâmpină problema limitării pe piaţa muncii, pentru o perioadă de la 2 la 7 ani. S-a întâmplat şi pentru Spania, spre exemplu. Această măsură de restricţie există în tratate în primul rând pentru prevenirea dumpingului social, adică pentru a evita ca lucrătorii din ţările cu un grad scăzut de dezvoltare să accepte condiţii de muncă şi viaţă inferioare minimelor garantate de legea din ţara de emigrare.
În cazul românilor care se află deja pe teritoriile ţărilor UE tocmai măsura de limitare a dreptului la muncă este problema care deseori îi obligă să accepte munca la negru, munca prost plătită sau nerespectarea legilor locale.
Pentru a contrasta restricţia dreptului la muncă, în Marea Britanie românii au iniţiat în data de 2 septembire 2008 petiţia “Românii în UK-cetăţeni egali ai Uniunii Europene”, o excepţională campanie de strângere de semnături care a durat până la 15 octombrie 2008. Până în prezent petiţia a fost semnată de aproximativ 4257 de persoane din Europa, dar şi din România, Canada, Noua Zeelandă, Quatar etc. Acum două zile iniţiatorii acestei campanii au depus petiţia la domiciliul premierului britanic în speranţa că aceasta va ajuta la ridicarea restricţiilor aplicate românilor.
În anul 2007, circa 22 500 de români au obţinut drept de muncă în Marea Britanie (10265 ca activităţi independente, 3000 reîntregiri familiale, 2800 muncă subordonată, 2000 lucrători agricoli, 2000 studenţi, 95 înalt calificaţi).
Aceeaşi problemă există şi pentru românii din Irlanda, unde se preconizează că ar trăi în jur de 70000 de cetăţeni români. În Belgia sunt 40 000.
Unul din semnalele pozitive al organizării teritoriale a românilor din străinătate sunt asociaţiile de voluntariat, ziarele diasporei şi portalurile internet care, prin intermediul forumurilor, schimbă sfaturi legale. Dar nu este suficient pentru a da mereu amploare vocii românilor la nivel european. Pe lângă solidarizarea tuturor românilor de pretutindeni, este nevoie de o sistematizare a acestor forme de organizare şi printr-un impuls concret al Statului Român, care trebuie să demonstreze diasporei că nu e doar o vacă de muls care este pieptănată înainte de campania electorală.
În perspectiva alegerii mele ca reprezentant al diasporei în funcţia de senator în Parlamentul României, susţin propunerea deja lansată de creare a unor birouri de consiliere legală şi asisteţă socială gratuite acolo unde numărul românilor este mare.
Statul român trebuie să fie prezent pe teritoriile unde românii nu au drept de muncă, deoarece informarea şi consilierea sunt mijloace eficiente pentru a face cunoscute drepturile de cetăţean al Uniunii Europene. Acest lucru va ajuta la ridicarea aşteptărilor românilor aflaţi pe teritoriile ţărilor UE, iar astfel se va putea combate exploatarea lucrătorilor care nu au acte în regulă, consolidând respectarea legilor şi dreptului muncii.
Românii din diaspora constituie o forţă incredibilă. Acum a venit momentul ca această forţă să devină vizibilă în politica de la Bucureşti. Ţărilor europene care ne limitează încă accesul pe piaţa muncii le vom demonstra că, pentru cei care şi-au deschis porţile, forţa de muncă românească a fost o experienţă pozitivă care a dus la creşterea economică, iar că românii nu sunt cetăţeni europeni de mâna a doua.
Marian Mocanu
Candidat din partea PSD la Senatul României
VREM DREPT DE MUNCĂ!
Prăpastia care se creează pe zi ce trece între guvernanţii de la Bucureşti şi Diaspora este datorată în parte şi percepţiei pe care o au politicienii şi ziariştii români despre conaţionalii lor care au ales să trăiască şi să muncească în străinătate: “căpşunarii se întorc în august în ţară pentru vacanţă…”, “căpşunarii contribuie cu x milioane de euro la bugetul de stat”, “căpşunarii îşi cumpără maşini noi…”.
Această percepţie s-a răsfrânt direct în comunităţile de români din diaspora, efectul fiind neîncrederea în instituţiile Statului Român.
Românii din străinătate sunt oameni de afaceri, studenţi, personal medical, angajaţi în sistemul administrativ, cercetători, constructori, angajaţii subordonaţi, lucrători agricoli sau artişti - românii există la toate nivelurile în toate domeniile. Peste 2% din populaţia activă a României a emigrat în căutarea unei vieţi mai bune în UE, dar poartă acasă peste 5,3 miliarde de euro anual, adică 5% din PIB-ul naţional.
O problemă cu care se confruntă românii care muncesc în Uniunea Europeană este dreptul la muncă, o restricţie aplicată de către anumite ţări europene ca şi clauză de salvgardare (Belgia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda etc.). Acest detaliu atât de disputat în cadrul comunităţilor de români, dar departe de preocupările politicienilor de la Bucureşti, complică mult viaţa neo-cetăţenilor comunitari.
După cum declara Nikolaus van der Pas (director general în Direcţia Generală pentru Ocuparea Forţei de Muncă în UE), în ajunul intrării României în Uniunea Europeană în septembrie 2006, “aplicarea restricţiilor pe piaţa muncii nu înseamnă a fi membri de mâna a doua sau a treia, ci există măsuri de precauţie în tratatul de aderare pe care tările au dreptul să le introducă. Fără acele clauze tratatele de aderare nu ar fi fost acceptate de către statele membre. Dar această măsură trebuie făcută în mod justificat, şi nu incorect.”
În practică, toate membrele UE, imediat după aderare întâmpină problema limitării pe piaţa muncii, pentru o perioadă de la 2 la 7 ani. S-a întâmplat şi pentru Spania, spre exemplu. Această măsură de restricţie există în tratate în primul rând pentru prevenirea dumpingului social, adică pentru a evita ca lucrătorii din ţările cu un grad scăzut de dezvoltare să accepte condiţii de muncă şi viaţă inferioare minimelor garantate de legea din ţara de emigrare.
În cazul românilor care se află deja pe teritoriile ţărilor UE tocmai măsura de limitare a dreptului la muncă este problema care deseori îi obligă să accepte munca la negru, munca prost plătită sau nerespectarea legilor locale.
Pentru a contrasta restricţia dreptului la muncă, în Marea Britanie românii au iniţiat în data de 2 septembire 2008 petiţia “Românii în UK-cetăţeni egali ai Uniunii Europene”, o excepţională campanie de strângere de semnături care a durat până la 15 octombrie 2008. Până în prezent petiţia a fost semnată de aproximativ 4257 de persoane din Europa, dar şi din România, Canada, Noua Zeelandă, Quatar etc. Acum două zile iniţiatorii acestei campanii au depus petiţia la domiciliul premierului britanic în speranţa că aceasta va ajuta la ridicarea restricţiilor aplicate românilor.
În anul 2007, circa 22 500 de români au obţinut drept de muncă în Marea Britanie (10265 ca activităţi independente, 3000 reîntregiri familiale, 2800 muncă subordonată, 2000 lucrători agricoli, 2000 studenţi, 95 înalt calificaţi).
Aceeaşi problemă există şi pentru românii din Irlanda, unde se preconizează că ar trăi în jur de 70000 de cetăţeni români. În Belgia sunt 40 000.
Unul din semnalele pozitive al organizării teritoriale a românilor din străinătate sunt asociaţiile de voluntariat, ziarele diasporei şi portalurile internet care, prin intermediul forumurilor, schimbă sfaturi legale. Dar nu este suficient pentru a da mereu amploare vocii românilor la nivel european. Pe lângă solidarizarea tuturor românilor de pretutindeni, este nevoie de o sistematizare a acestor forme de organizare şi printr-un impuls concret al Statului Român, care trebuie să demonstreze diasporei că nu e doar o vacă de muls care este pieptănată înainte de campania electorală.
În perspectiva alegerii mele ca reprezentant al diasporei în funcţia de senator în Parlamentul României, susţin propunerea deja lansată de creare a unor birouri de consiliere legală şi asisteţă socială gratuite acolo unde numărul românilor este mare.
Statul român trebuie să fie prezent pe teritoriile unde românii nu au drept de muncă, deoarece informarea şi consilierea sunt mijloace eficiente pentru a face cunoscute drepturile de cetăţean al Uniunii Europene. Acest lucru va ajuta la ridicarea aşteptărilor românilor aflaţi pe teritoriile ţărilor UE, iar astfel se va putea combate exploatarea lucrătorilor care nu au acte în regulă, consolidând respectarea legilor şi dreptului muncii.
Românii din diaspora constituie o forţă incredibilă. Acum a venit momentul ca această forţă să devină vizibilă în politica de la Bucureşti. Ţărilor europene care ne limitează încă accesul pe piaţa muncii le vom demonstra că, pentru cei care şi-au deschis porţile, forţa de muncă românească a fost o experienţă pozitivă care a dus la creşterea economică, iar că românii nu sunt cetăţeni europeni de mâna a doua.
Marian Mocanu
Candidat din partea PSD la Senatul României
Nessun commento:
Posta un commento