La o zi după Sfânta Parascheva, mii de credincioşi aşteaptă în continuare la Iaşi să se închine la moaştele Precuvioasei. Anul acesta, aproape 100.000 de credincioşi din toată ţara au venit la Iaşi, în cele cinci zile de pelerinaj.
De dimineaţă, la catedrala Mitropolitană au venit şi zeci de copii de la o grădiniţă din Iaşi, însoţiţi de educatori şi câţiva părinţi.
Cei mai mulţi dintre credincioşii veniţi astăzi să se închine la sfintele moaşte sunt din Iaşi.Racla cu moaştele Sfântului Nifon se întoarce astăzi la Craiova, după patru zile în care zeci de mii de pelerini s-au închinat în faţa ei. La Iaşi a ajuns o altă raclă, cu moaştele a 32 de sfinţi, care a fost aşezată lângă cea a Sfintei Parascheva.
Anul acesta, pentru prima dată în ultimii 18 ani, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, nu a participa la hramul Sfintei Parascheva de la Iaşi,
Sursa: Realitatea TV

Nessun commento:
Posta un commento