Experimente italiene pe tarlale româneşti

03 iulie 2008, 22:20
După ce au descoperit că solul de lângă Bucureşti este deosebit de fertil, italienii au început să-şi cultive legumele aici
Plantaţia de salată amară – fără piaţă în România, dar merge de minune la export
„Hai să fim serioşi, dom’le, şi-au bă­tut italienii joc de voi; n-are cum să crească salata lor străină în câmpul nostru românesc”, s-au crucit ţăranii din Vidra de Ilfov, când soţii Vlad s-au apucat să cultive o ciudăţenie de salată amară ca fierea, de care nici un agricultor nu mai văzuse vreodată până atunci. „De asta nici vaca n-o să se atingă, da’ omul!”, au prezis vecinii. Nici măcar familia Vlad n-auzise de aşa legumă până de curând, când s-a trezit pe cap cu câţiva angajaţi de la o mare firmă italiană, specialistă în salată. Şi le-au propus afacerea: o plantaţie de cicoare. Aşa au botezat românii neobişnuita legumă, cicoare, după numele familiei din care face parte.

Afacerea presupunea ca firma să aducă din Italia seminţele şi tehnologia de udat, soţii Vlad să pună la bătaie terenul şi mâna de lucru, iar după recoltat, marfa să meargă în hipermarketurile italiene şi profitul să se împartă frăţeşte, jumi-juma. Înainte de a bate palma, însă, italienii au făcut muncă de detectiv: s-au asigurat că şi pământul e bun, şi partenerul. S-au dus în câmp, au luat probe de cernoziom şi s-au întors fericiţi: tocmai găsiseră solul perfect pentru salata lor, brun şi gras. Nu sărăcăcios şi pietros, ca pe tarlalele italiene. Sigur, salată din asta se cultivă şi-n Italia dar, din cauza solului, n-are gust la fel de bun cum ar putea ieşi dacă ar cultiva în România, şi-au calculat. Apoi, l-au cântărit bine şi pe agricultorul Vlad - ar trebui să fie român de ispravă, că nu degeaba face parte din sindicatul agricultorilor, au conchis.

„Cum or putea italienii să mănânce aşa ceva?“

Şi au pornit afacerea. Italienii au adus sămânţă pentru 90.000 de fire de cicoare, iar partenerii au plantat-o bob cu bob în nişte alveole speciale cu turbă, ajutaţi de un dispozitiv ca o seringă. Le-ar fi pus şi cu mâna, dar sămânţa era a naibii de mică, cât puricele, de abia o vedeai cu ochiul liber.

Ca să nu se termine marfa dintr-odată, italienii i-au sfătuit să o planteze în trepte, nu dintr-odată, ci întâi 30.000 de fire, apoi încă două tranşe. După două săptămâni, din fiecare sămânţă s-a înălţat un fir de salată verzui-roşiatic, stufos şi înalt de vreo 12 centimetri, de-a închis şi gura ultimilor cârcotaşi. În câteva săptămâni, firul se va înroşi de tot şi se va transforma într-un soi de varză pitică de vreo 800 de grame, ca varza chinezească.

Până acum două zile, nevasta, Florentina, nici nu fusese curioasă măcar să guste cicoarea. După ce a mestecat puţin, i s-a încreţit gura: „Dar e amară bine! Cum or putea italienii să mănânce aşa ceva?”. De fapt, unii o consideră chiar delicatesă, mănâncă mai mult fructul din interior, care e ceva mai dulce. Îl tratează cu oţet şi mirodenii, explică soţul. Salata matură, femeia a văzut-o numai în pliante. Dar pe zi ce trece, cicoarea de pe tarlaua ei seamănă tot mai mult cu poza de pe pliant.

Parcă nici la ea acasă, pe pământ italian, salatei nu-i merge aşa de bine. Acum, muncitorii şi-au prins urechile în sistemele de udat ale italienilor. Sunt nişte furtunuri cu picurători din loc în loc. Desfăşurate, se întind pe vreo 4 kilometri jumate. La ei în grădină, oamenii n-au picurători, aşa că sistemul cel nou le-a scos perii albi. „Aşa e când te civilizează străinii, trebuie să munceşti din greu să te adaptezi”, se consoleză între ei. Cică şi ei, ca toate miile de ţărani ai Vidrei, sunt „agricultori din tată-n fiu, născuţi între roşii”. Dar asta nu e suficient, că acum trebuie să cam uite ce-au învăţat ei până acum şi să lucreze „ca-n Europa”.

Broccoli a picat testul

„Deocamdată, italienii fac experimente, să vadă cum va merge salatei în clima noastră. Este prima dată când se cultivă aşa ceva la Vidra. Am pus vreo două hectare, ca experiment. A pornit foarte bine. Dacă va continua aşa, am negociat cu partenerii să punem şi mai mult la anul, 100 de hectare. Italienii zic că au nevoie de 100.000 de tone pe an. Bineînţeles, toată marfa merge la export, că la noi nu e piaţă de desfacere. N-am putea să cultivăm doar pentru noi, că n-am avea cui să vindem: românul s-a născut conservator şi vrea la masă numai roşii, ardei şi vinete. Nu-i place salata asta”, explică agricultorul Vlad.

Nu este prima dată când face experimente cu legume străine. E pionier la aşa ceva. Mai demult a încercat şi cu broccoli dar, după primul an, a lăsat-o baltă fiindcă românii cumpără rar aşa ceva. Nici pentru asta n-avem piaţă de desfacere. În piaţă nu merge, că e scump şi exotic, iar în hipermarketuri se intră greu de tot, dacă eşti mic agricultor şi n-ai fermă mai mare.„N-am reuşit să facem con­tracte cu hipermarketuri fiindcă ne-au pus condiţia să-i aprovizionăm constant. Şi nu se putea, că noi cultivasem doar experimental, pe suprafaţă mică, pusesem doar 1.000 de fire”, zice soţia.
„Deocamdată, italienii fac experimente, să vadă cum va merge salatei amare în clima noastră. Este prima dată când se cultivă aşa ceva la Vidra. Am pus vreo două hectare, ca experiment. A pornit foarte bine. Dacă va continua aşa, am negociat cu partenerii să punem şi mai mult la anul, 100 de hectare. Bineînţeles, toată marfa merge la export, că la noi nu e piaţă de desfacere” - Gigel Vlad (agricultor din Vidra)
Sursa: Gandul