Premieră
Un român a luat prima amendă din Italia pentru fumat în parc
14 IULIE 2008
Amenda este cuprinsă între 25 şi 500 de euro
Un român în vârstă de 54 de ani a primit, duminică, o amendă de 50 de euro pentru că şi-a aprins ţigara într-un parc pentru copii din Verona, în nordul Italiei, o premieră în această ţară, relatează agenţia Ansa, în pagina electronică.
În noiembrie, primarul Veronei a interzis fumatul în parcurile publice, contravenienţii riscând o amendă de 25 până la 500 de euro. Primarul susţine că măsura nu este interpretabilă, din cauza necesităţii de a proteja copiii de fumatul pasiv, cel puţin în spaţiile special amenajate pentru ei. Oraşele Bolzano din nordul Italiei şi Neapole din sud au instaurat interdicţii similare, dar până în prezent nu a fost aplicată nici o amendă.
Sursa: Gandul.

Nessun commento:
Posta un commento