Autor: Cristian Gaita
Data: 27 mai 2009
Organizare defectuoasă, participare extrem de slabă din partea compatrioţilor noştri, discursuri şi îndemnuri electorale. Acestea au fost principalele caracteristici ale Forumului Comunităţii Româneşti, pus în scenă de Federaţia Asociaţiilor Româneşti din Italia (FARI), la Milano.
Foarte puţini români au participat la forumul de la Milano, care a avut loc pe 23 şi pe 24 mai
Foto: Cristian Gaiţă
Deşi iniţial erau prevăzute două zile de întâlniri, cu un desfăşurător plin de invitaţi cu nume sonore, printre care şi Principele Radu împreună cu Principesa Margareta, durata a fost redusă la două jumătăţi de zi, din cauza lipsei de participare a românilor.
În prima parte a manifestării, interesul celor circa 50 de persoane aflate în sală a fost menţinut de către sportivii români invitaţi pentru a vorbi despre patriotism şi despre valori naţionale.
Fostul campion mondial la box Mihai Leu şi foştii gimnaşti Cătălina Ponor, Monica Roşu şi Marian Drăgulescu au vorbit despre propriile experienţe şi despre „promovarea a ceea ce ne reprezintă, a lucrurilor cu care ne mândrim“.
Conaţionalii noştri din Italia nu au participat la Forum mai ales din cauza conflictelor tot mai frecvente şi mai puternice care au loc între asociaţiile româneşti.
Conflictele sunt determinate de incapacitatea de comunicare şi incapacitatea de colaborare dintre asociaţiile care se autodeclară ca fiind reprezentate ale celor peste un milion de români din Italia.
Sursa: Adevarul.
mercoledì 27 maggio 2009
Forumul Comunităţii Româneşti a fost un eşec
Pubblicato da Catalina Sava alle 15:53